Ne crucim pe zi ce trece de generalizarea corupției, care se manifestă la un nivel greu de anticipat cu ani în urmă. Noi scandaluri ce vizează corupția la cel mai înalt nivel – vezi cazul Puwak – au fost dezvăluite de presă într-un moment în care se mai crede în aderarea României la Uniunea Europeană. Într-o lume românească lovită de apatie, de o reală lehamite și de multă neputință, spre groaza noastră, a tuturor, se dezvoltă ca larvele de muscă o rețea subterană de interese obscure și nepăsare față de valorile reale ale democrației, la care încă mai năzuim.
Repetatele încercări de a primi răspunsuri privind rezolvarea cel puțin a marilor cazuri de corupție au rămas într-o fază embrionară, dacă nu cumva au intrat în uitare. Foarte multe dintre cazuri sînt învăluite în mister, sînt mușamalizate sau tergiversate, iar datele anchetelor în derulare sînt, deseori, contradictorii, fără ca ele să conducă la rezultatele dorite. Și astfel, o dată cu trecerea timpului și luați de valul grijilor zilnice, românii uită sau devin scîrbiți de bălmăjeala generală afișată de instituțiile statului abilitate în eradicarea corupției, atunci cînd vine vorba de marile cazuri de corupție. Sau, probabil românii au început să se obișnuiască cu ideea de corupție instituționalizată, fără sorți de izbîndă în combaterea ei. Mai țineți minte de Afacerea Țigareta? Atît acest caz, cît și altele se prezintă la fel de tulbure în privința soluționărilor finale. Cu diferența că pe ici, pe colo mai cade cîte un cap mafiot aproape nesemnificativ în raport cu amploarea unor astfel de operațiuni și cu gradul de implicare avînd în vedere tunurile de miliarde care se dau în astfel de situații. Și dacă stăm să judecăm la rece, asemenea operațiuni mafiote nu ar fi posibile decît cu ajutorul unor înalți funcționari din înalte și respectabile instituții ale statului, dar și cu îngăduința, cu toleranța unor personalități politice. Se conturează tot mai mult că tenta generală este sacrificarea peștilor mici, potrivit zicalei: „Peștele de la cap se împute, dar tot de la coadă se curăță!” Iar capul stricat va găsi întotdeauna soluțiile optime și mijloacele cele mai bune pentru a-și reface coada, care, din cînd în cînd, mai este și ea aruncată vrednicilor anchetatori.
Și mai gravă este, însă, tendința actualei Puteri de a insinua că prin prezentarea și criticarea de către presă a acestor cazuri se încearcă destabilizarea statului, întreruperea parcursului european spre bunăstare, cînd, de fapt, aceasta ar trebui să fie prima care să se autosesizeze și să ia măsuri drastice de combatere a flagelului corupției, demonstrînd astfel Uniunii Europene competențele sale în acest „domeniu”. De ce doamna Puwak nu-și dă demisia într-un moment atît de delicat al raporturilor cu Uniunea Europeană? De ce domnul Tănase Joița nu este tras la răspundere pentru compromiterea reformei în justiție și duce o viață extrem de liniștită în noul său post de consul la Strasbourg? Cîți ani vor mai trebui să treacă pentru a-i vedea, în fine, judecați pe cîțiva mafioți rătăciți prin lume, cum ar fi Severin, Tcaciuc, Sorin Beraru, Nicolae Popa și alții? Care este stadiul cercetărilor și încercărilor de finalizare a celebrului și super-mediatizatului caz SOVInvest, în care figurează la loc de „cinste” Sorin Ovidiu Vîntu și doamna fraudei românești Maria Vlas? Cum se explică privatizarea dubioasă a unor mari întreprinderi, pline și acum de datorii de mii de miliarde la bugetul statului? Cum de este permis ca piața cimentului din România să se afle practic sub dictatura monopolului unor grupuri străine, care își coordonează de la sine putere atît politicile de preț, cît și gradul de folosire a capacităților de producție rîzîndu-ne în față, în timp ce mai-marii noștri conducători închid ochii? Să nu cumva ca noul ministru al Controlului, care încearcă să reprezinte ideea de justițiar, prototipul omului care nu abdică de la propriile principii cu nici un risc, direct și fără menajamente, să ajungă pe urmele lui Valerian Stan (care nici măcar nu mai este în țară), sau ale lui Ovidiu Grecea, care nu a mai făcut față dușmanilor și presiunilor?! Și a disfuncționalităților special create în anumite instituții spre a deruta și a încîlci ițele necuratelor afaceri. Pînă cînd Puterea, oricare ar fi ea, nu se va detașa de complicitatea la corupție demonstrată de atîtea ori prin acceptarea tacită și toleranța față de aceasta, șituația noastră se va agrava. O situație care va anula din start garanțiile pe care trebuie să le prezinte România pentru a putea fi primită în Familia Europei.
Ce-ar mai fi de sperat? Poate faptul că nu toate aceste subiecte vor rămîne închise. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns