~7 min lectură • 28 comentarii

Acces în școală doar pentru elevii care au cont la BRD! Scandal la colegiile Pedagogic și Alecsandri, după un proiect controversat

Gabi MIHAI

Un proiect inițiat de conducerile colegiilor „Pedagogic” și „Alecsandri” a stârnit revolta multor părinți. În ambele licee, s-a demarat introducerea unui sistem de acces în școală pe bază de carduri, cu obligația elevilor de a-și deschide cont la BRD, bancă ce sponsorizează toată afacerea.

Iată mesajul transmis recent de conducerea Colegiului Pedagogic „Ștefan cel Mare” părinților:

Stimați părinți,

Vă informăm că în această lună vom începe implementarea Proiectului ISIC Smart Campus prin care, cu sponsorizare din partea BRD, vom introduce un sistem modern de acces în Corpul B și în Corpul D (Corpul A va intra în reabilitare). Toți elevii de gimnaziu și liceu și toate cadrele didactice vor avea legitimații de acces.

Pentru că dorim să începem completarea formularelor necesare pentru implementarea legitimațiilor în cadrul proiectului ISIC Smart Campus, reprezentanții BRD vor veni în această săptămână, la clasele a XII-a, iar ulterior, la celelate clase. Pentru a nu perturba procesul de învățământ, completarea formularelor  pentru clasele de  liceu se va realiza la orele de dirigenție. În cazul elevilor minori, formularele vor fi semnate de părinți. Elevii sunt rugați să aibă CI asupra lor. Vă mulțumesc! O seară liniștită!„

Card de acces, condiționat de cont bancar la BRD

Conform conducerii școlii, liceul beneficiază de sponsorizare din partea BRD pentru implementarea unui sistem de acces digitalizat în școală, în schimb fiind necesară deschiderea unui cont la BRD „fără costuri”.

Pachetul pus la dispozitia elevilor și profesorilor este compus din legitimația oficială ISIC si cardul de debit BRD. ISIC (International Student Identity Card) este un card recunoscut internațional, prin care studenții au reduceri, prin intermediul cardului bancar asociat, la diverși comercianți, sau acces gratuit ori redus la muzee, etc. Din explicațiile conducerii celor două licee, BRD este partener cu ISIC în România. Am transmis o serie de întrebări BRD România, însă nu am primit răspuns până la data publicării materialului.

Părinți revoltați

După cum era de așteptat, mulți dintre părinți s-au revoltat. Aceștia acuză faptul că școala limitează accesul copiilor în liceu, forțându-i să devină clienți ai unei bănci. Eu nu reusesc să înțeleg care este legătura intre contul cardul bancar si legitimație. De de este necesar un astfel de cont cand legitimația este mai mult decat suficientă?, întreabă un părinte. „Cu tot respectul! În școala asta poate să intre orcine să-și facă targhetul?„, a transmis un altul.

De asemenea, majoritatea elevilor sau părinților au deja carduri la diverse bănci, pe care primesc alocația. Aceștia nu pricep de ce trebuie să se mai încarce cu alt cont, la o altă instituție financiară. Totodată, din experiența avută cu băncile, se tem de eventuale costuri ascunse.

„Dacă refuză, o să intre în școală pe legitimația colegilor”

Directoarea de la Pedagogic, Iuliana Botezatu (foto), a confirmat intenția, explicând că într-adevăr există o obligație a elevilor sau părinților, în cazul minorilor, de a deschide cont la BRD. Însă nu există o obligație de a folosi cardul și, de asemenea, nu ar exista costuri.

„BRD implementează tot sistemul de control al accesului pe toate dispozitivele. Eliberează legitimații nominale pentru copii, dar pentru asta trebuie să deschidă un cont, căruia îi este asociat un card, care poate fi activat sau nu, nu este obligatoriu. Sistemul este implementat, după ce a spus BRD, la nivel național.

Din câte prezentau ei, s-a implementat la Iași, București și Cluj. Ei sponsorizează tot, părinții și școala nu plătesc nimic, niciun cost, taxe de emitere card sau altceva. Am anunțat o ședință cu părinții luni, cu reprezentanții băncii, și vor explica.

Aici problema pe care o văd eu este că se monitorizează atent accesul în instituție, mai ales la profesori. Când profesorul se duce cu întârziere, se înregistrează, sau când se duc la fumat, se înregistrează și asta i-a deranjat pe mulți.

Întrebată ce se întâmplă cu cei care refuză să semneze cu banca și nu vor primi card de acces, directoarea a spus că vor trebui să intre în școală pe cardurile colegilor.

Trebuie să i se deschidă contul ca să i se dea legitimația. Dacă refuză, o să intre în școală pe legitimația colegilor. Cum putem să îi obligăm? Cine nu vrea, o să intre cu ceilalți colegi, e femeia de serviciu la ușă. Nu rămâne nimeni pe dinafară”, a mai susținut Iuliana Botezatu pentru Ziarul de Bacău.

La Colegiul Alecsandri, directoarea Adriana Măcincă (foto) a insistat că banca nu i-a obligat să lege cardurile de acces de deschiderea unui cont la BRD. „Noi chiar am insistat pe acest aspect, nu mi se pare în regulă. Dar deocamdată problema urmează să se discute în Consiliul Părinților. Nu am ajuns încă așa departe cu proiectul, nu au venit reprezentanții băncii să ne dea vreun formular. Dar repet, nu ne-au spus că ar exista această obligație de a deschide cont”, a declarat directoarea de la Alecsandri.

Reprezentanții elevilor: astfel de scheme de marketing nu au ce căuta în sistemul educațional

Contactați de Ziarul de Bacău, membrii Uniunii Elevilor Reprezentanți au declarat că inițiativă este imorală, fiind vorba de forțarea elevilor de a semna contracte pentru o bancă pentru a li se permite intrarea în unitatea de învățământ.

„Sistemul poate reprezenta o modalitate eficientă pentru modernizarea și securizarea intrărilor, însă aceasta sponzorizare, ce implică un angajament din partea elevilor și nu exclusiv din partea unității de învățământ, este exagerată. […] Astfel de scheme de marketing nu au ce căuta în sistemul educațional. Susținem ferm elevii și părinții ce se opun acestei măsuri și cerem conducerii școlii măsuri care să promoveze egalitatea și accesibiltatea”, a declarat Rebeca Mihalache, președinta filialei Bacău a Uniunii Elevilor Reprezentanți (UER).

Carduri fără condiționări

De cealaltă parte Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Bacău a cerut lămuriri conducerii Colegiului Pedagogic asupra situației semnalate de părinții elevilor de la această instituție de învățământ.

„Întrucât procedura de implementare a proiectului de acces securizat, pe bază de legitimații nominale pentru elevi si profesori, pare să nu fie implementată direct de școală, ci lăsată oarecum pe mâna unei alte instituții, ținând cont si de implicațiile GDPR, de cele care vizează securitatea elevilor, dar și de cele care arată posibilitatea ca unii elevi să nu aibă (în timp util sau deloc) carduri de acces, ISJ Bacău va monitoriza acest demers, cu scopul evitării oricărei forme de afectare ce privește intrarea in unitate. Conducerea colegiului trebuie să se asigure că fiecare elev primește card de acces, fără condiționări – pentru el sau pentru reprezentantul legal – care depășesc cadrul legislativ aplicat în mediul educațional„, a declarat, pentru Ziarul de Bacău, Anca Egarmin (foto), inspectorul-șef al IȘJ Bacău.

Vom reveni

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

28
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. P
    Popescu Ionuț
    19 ianuarie 2026, 05:36
    0

    Pas cu pas, școala nu va mai fi nici gratuita și nici cu acces liber. Se transformă în pușcărie digitală, copii vor fi preluați fizic și psihic de către stat! Vor fi ai statului!

    1. z
      zava
      19 ianuarie 2026, 21:03 • răspuns pentru @Popescu Ionuț
      0

      Școala din România este gratuită și cu acces la fel ca până acum, adică controlat, nu văd care e problema. Nu, copii nu pot fi „preluați”, nici „fizic” nici „psihic”, indiferent ce-o însemna asta, de către stat, că n-are nici resurse pentru asta, nici interes.

  2. M
    Mama unui elev
    19 ianuarie 2026, 05:48
    0

    Doamna directoare e de la usr.Și s-a gândit ea cum să ia o xxx.Un xxx.Totul în interesul elevilor, normal.Asta cu obligația de a avea cont la o anumită bancă nu e doar la Pedagogic.La altele e cu cont la Transilvania altfel nu primești bursă.

    – comentariu cenzurat

    1. z
      zava
      19 ianuarie 2026, 21:01 • răspuns pentru @Mama unui elev
      0

      Sigur că USR nu are nici un director de școală, PSD îi are pe toți, iar articolul explică foarte bine că nu există costuri pentru părinți sau elevi.

  3. D
    Delia
    19 ianuarie 2026, 05:50
    0

    Bineînțeles că doamna a fost pusă director pentru modernizare,adică pentru a ajuta la xxx de la constructor.Să nu facș probleme.

    -comentariu cenzurat

  4. V
    Viorica
    19 ianuarie 2026, 05:52
    0

    Doamna director năstrușnică e membră de partid usr.E obișnuitâ cu xxx.De asta a fost demisă în trecut.Politizare marca usr.xxx

    -comentariu cenzurat

    1. z
      zava
      19 ianuarie 2026, 21:05 • răspuns pentru @Viorica
      0

      Directoarea nu este membră USR, nu e obișnuită cu corupția, n-a fost nici demisă în trecut, iar USR chiar nu face politizare în învățământ.

  5. P
    Părinte1
    19 ianuarie 2026, 06:02
    0

    Cea a zis doamna director și domnul consilier Buftea de la Aur din Consiliul de administrație ajutați de omul Primarului Viziteu.Cum să ajutăm să ia doamna director o xxx. Doar e membră de partid usr.

    Comentariu cenzurat

  6. P
    Părinte 3.1
    19 ianuarie 2026, 06:05
    0

    Combinația asta usr+aur e foarte periculoasă.Toxică.Nocivă pentru cetățeni.Aur+usr în CAul Colegiului.Iată și modernizarea.

  7. K
    Karl
    19 ianuarie 2026, 06:09
    0

    La Alecsandri tot conducere usr, tot constructor usr Brecht, tot CA toxic Aur+usr.

  8. G
    Goe
    19 ianuarie 2026, 06:10
    0

    Luați labele de pe elevi javre useriste!

    1. z
      zava
      19 ianuarie 2026, 21:06 • răspuns pentru @Goe
      0

      Nu există „javre useriste”, iar USR este un partid format din oameni ok, oricum preferabil PSD sau HAUR.

      1. U
        Usris
        20 ianuarie 2026, 11:31 • răspuns pentru @zava
        0

        Poate,dar nu la Bacău!

  9. n
    next
    19 ianuarie 2026, 06:40
    0

    Persoana interesată ori vătămată poate să facă plângere la CNCD

  10. V
    Viziteu cel mai slab primar
    19 ianuarie 2026, 06:49
    0

    Vrem o țară ca afară doar cu vorba. Cand cineva vine și impune reguli (doar așa poate exista progres) vin părintii și sar cu gura că ei stiu mai bine.
    Nici nu știu despre ce e vorba dar zic NU. Ce este rău în a avea un control a elevilor și profesorilor, să se vadă cine întarzie sau mai grav, lipsește o zi întreagă.
    Un card ISIC (care are costuri de peste 50 lei) are reduceri peste tot in lume, și sunt reduceri mari.
    Eu am plătit pentru 3 persoane acest card și mi-am scos banii din reduceri. Contul la BRD este cu costuri 0 dacă vrei îl folosești, dacă nu, nu, și se poate inchide la 26 de ani tot cu costuri 0. Citiți și apoi săriți cu gura.
    Din această cauză s-a ajuns cu învățământul la pământ. Din cauza MĂMICILOR care pe de o parte ele stiu cel mai bine cum se face scoală (dar ele de-abia au terminat un liceu), iau profesorii la intrebări pentru orice prostie a odraslei lor, dar pe de altă parte au o limbă mare cand e vorba de pupat un c_r de dirigintă cand este Cruciun, 8 Martie sau ziua de naștere.
    P.S: NU sunt membru USR, consider că este cel mai periculos partid în frunte cu Viziteu care este cel mai prost primar ever (vorba lui Micuțu „Nici fața nu-l ajută”

    1. P
      Parinte
      19 ianuarie 2026, 07:44 • răspuns pentru @Viziteu cel mai slab primar
      0

      Nu aveti decat sa controlati profesorii daca aveti probleme de disciplina cu ei, instalati dispozitive de pontaj, dar prezenta elevilor se face in clasa la fiecare ora.
      De altfel sistemul e usor de fentat, dand cardul altui copil sa-l scaneze la intrare sau iesind fara a scana cardul.
      Nu toata lumea vrea sa ofere datele personale ale copiilor unei firme dubioase de marketing SI unei banci, fara nici un beneficiu efectiv sub diverse pretexte subtiri.

    2. i
      international
      19 ianuarie 2026, 13:10 • răspuns pentru @Viziteu cel mai slab primar
      0

      Cred ca ati pierdut perspectiva, nube vorba de 0 lei, 1 leu, 5 lei, este vorba de copii, limitarea accesului lor in 3ducatie si interventia unei companii private careia i s-a dat puterea sa limiteze accesul copiilor la educatie. Trbeuie sa ne si intrebam: cine ce castiga din deschiderea atatir cnturi (gratuite saubnu)?

  11. D
    Doina
    19 ianuarie 2026, 06:59
    0

    Ce doriți de la partidul USR???Vă țepuiesc cum știu ei mai bine.

  12. E
    EU
    19 ianuarie 2026, 07:01
    0

    Niste dobitoci marca USR! Important este ca părinții să nu cedeze în fața acestor manevre și să facă demersurile necesare pentru demiterea acestor nenorociți de la conducerea liceului! Incredibil cum a ajuns această țară!

  13. P
    Parinte
    19 ianuarie 2026, 07:09
    0

    Situatia e mai grava decat situatia cu BRD -ul.
    Cardurile si datele personale ale copiilor sunt de fapt gestionate de o firma privata internationala care are doar o filiala in Cehia.
    Firma de fapt si de drept se ocupa cu marketing pentru diverse companii, marketing mascat sub forma de „oferte de reduceri”.
    Utilitatea cardurilor pentru access e cel putin indoielnica pentru ca nu sunt si nu vor fi terminale ca in metrou care pot procesa cardurile a sute de copii fara sa se creeze cozi la intrarea si iesirea din scoala, inclusiv pauza mare. Daca sunt doar cititoare la usi si in fiecare dimineata usa ar trebui sa se inchida si sa se deschida pentru fiecare copil in parte, asta nu o sa se intample.
    Si care este utilitate? Daca se poate pune problema pontajului la profesori la copiii nu este cazul. Prezenta se face oricum in clasa.
    Accesul in scoala este doar un pretext, miza principala este de fapt exportul acestor informatii despre copii.
    Directoarele ar trebui sa stie ca se afla intr-o situatie de ilegalitate daca incearca sa lege accesul la sistem de invatamant de predarea datelor personale ale copiilor unei firme private dubioase.

    1. V
      Viziteu cel mai slab primar
      19 ianuarie 2026, 07:59 • răspuns pentru @Parinte
      0

      Sigur ai votat cu Georgescu și apoi cu Simion!

  14. i
    internationalu
    19 ianuarie 2026, 07:28
    0

    Wow, da-le card sa-i obișnuiești, ca bani or gasi ru unde si cum sa faca. Cardul costa 12 lire sterline, se poate face aici https://cards.isic.org.uk/en-gb/flows/digital-card/new/get-your-card

    1. P
      Parinte
      19 ianuarie 2026, 08:30 • răspuns pentru @internationalu
      0

      Si pentru ce sa dai 12 lire, ca o firma privata care cine stie pe unde si cum isi tine datele sa aiba o copie a actului de identitate a copilului + fotografie?
      E aceeasi prostie ca si cu facebok -ul „gratuit”.
      Daca ar fi vorba de acces in scoala ar trebui sa fie gestionat strict local sau in cel mai rau caz de catre STS nu de firme externe dubioase.

  15. l
    liana
    19 ianuarie 2026, 08:57
    0

    Gratuit e doar CASCAVALUL DIN CURSA DE SOARECI! Ce-i asa scump un sistem de control acces de tre sa faceti plecaciuni la BRD plus donarea datelor personale ale copiilor vostri catre BRD si altii, sa-l luati GRATIS? 2x turnicheti = 10000 lei, 1xcentrala acces auto = 2000 lei, 1xcititor de carduri 1000, montaj+configurare+accesorii = 10000, 1000 carduri = 1000x5lei=5000 lei, investitie cca 30000 lei calculata la 1000 de persoane. Daca platesc parintii + profesorii, vine 30 lei de profesor/elev. Echivalentul la o shaorma mica. Nu v-ati lamurit cu gratuitatea si cu finantarile? Nu vedeti ca vi se da cu o mana si se ia apoi cu zece? Treziti-va si nu va mai vindeti GRATIS!

  16. U
    Un parinte cu educatie
    19 ianuarie 2026, 17:05
    0

    Lăsați, că nu e de mirare că politicul își permite batjocura. Sunteți părinți care au ajuns să‑și ducă copiii cu mașina până în pragul școlii, de parcă ar fi în pericol la fiecare pas: frig, „omul negru”, bau‑bau, ambulanța neagră. Vă e teamă să îi lăsați singuri, dar nu vă e teamă să ignorați ce limbaj folosesc, ce comportament au și ce valori învață. Vă plângeați că în comunism era strict și greu. Acum aveți democrație, dar ați ajuns să vă fie frică și de umbra voastră. Copiii voștri, cu banii de pachet, își cumpără vapuri, țigări și energizante, orice în afară de mâncare. Iar voi scrieți și înjurați în toate direcțiile, fără să vedeți că problema începe acasă, la părinți. De aici vine și disprețul celor care conduc Bacăul, școlile și instituțiile: pentru că știu că nu există reacție, doar plângeri și frică.

  17. E
    Ela
    20 ianuarie 2026, 16:10
    0

    Mulți dintre părinți sunt de o nesimțire crasă, au un tupeu ce frizează aceeași nesimtire . Nu s-au preocupat deloc de educarea propriilor copii, dar pretind ca profesorii sa ii înlocuiască. Va fi vai si amar de tara asta !

  18. O
    Organizatie Nonguvernamentala
    22 ianuarie 2026, 09:51
    0

    In Suedia, scolile platesc pentru cardurile pentru acces in scoli. Localii, adica autoritatile, fac licitatie pentru firmele care instaleaza si produc astfel de sisteme de acces. Ajung pana acolo incat in contract intra si o perioada gratuita de supraveghere a locatiei de catre agenti de paza ai firmelor respective sau perfectionarea paznicilor scolilor respective. Nu se impun taxe sau bani pentru astfel de dispozitive.

  19. Î
    Încălcare gravă a legii. Colegiul Pedagogic a transmis către BRD datele personale ale elevilor, pentru a implementa sistemul de acces în școală - Ziarul de Bacău
    23 ianuarie 2026, 05:26
    0

    […] urma publicării articolului privind inițiativa conducerii Colegiului Pedagogic de a introduce un sistem de acces în școală […]

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.