De câteva zile, accesul publicului în clădirea în care funcționează Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OJCPI) Bacău și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului se face numai pe baza unei cartele magnetice. Potrivit reprezentanților OJCPI, măsura s-a impus tocmai pentru a se fluidiza activitatea de eliberare a actelor cadastrale. „Până acum, se crea o supraaglomerare în birourile consilierilor noștri. Toată lumea venea buluc în birourile de la etaje, indiferent că pretindea eliberarea unui certificat de urbanism sau a unei adeverințe pentru un imobil. Era o presiune enormă asupra colegilor noștri care, de multe ori, s-au plâns că nu-și pot exercita în condiții optime atribuțiile de serviciu”, susțin aceștia. Prin urmare, la parterul clădirii a fost amenajat un spațiu special destinat rezolvării solicitărilor publicului. Aici, doi consilieri vor prelua cererile, după care vor solicita ajutorul unui coleg din birourile aflate la etajele superioare. Totodată, se fac demersuri și pentru instalarea unui sistem video de monitorizare a acestui spațiu de relații cu publicul. (Florentin RADU)
Accesul la Cadastru, doar pe baza cartelelor magnetice
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.