~2 min lectură 0 comentarii

Accident cu trei victime

Redacția Ziarul de Bacău

Doi șoferi au ajuns la spital pentru că n-au încăput amândoi pe aceeași bandă de circulație. Vinovat de producerea accidentul pare a fi Vasile C., în vârstă de 46 ani, care conducea o mașină pe strada Mărășești, din municipiul Bacău, iar la schimbarea direcției de mers de pe banda întâi pe banda a doua nu i-a acordat prioritate autoturismului condus de Ionuț I., în vârstă de 38 ani, tamponându-se cu acesta.

În urma coliziunii, ambii șoferi au suferit leziuni. Rănită a fost și Cristina V., de 24 ani, din Bacău, pasageră în mașina lui Ionuț I. Polițiștii prezenți la fața locului i-au testat pe ambii șoferi cu aparatul etilotest. În cazul lui Ionuț I., rezultatul a fost negativ, iar în ceea ce-l privește pe Vasile C. aparatul a indicat 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambii bărbați au primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean Bacău, ocazie cu care le-au fost recoltate și probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge. Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă. (R.I.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.