În această după-amiază a avut loc un accident pe E85, în comuna Răcăciuni, în care au fost implicate un camion și un autoturism. O persoană a fost rănită.
În jurul orei 14:55, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Răcăciuni, pe E 85, în urma unui apel care anunța producerea unui accident rutier. La locul indicat se deplasează o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și descarcerarea.
În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism, rezultând o victimă care a necesitat îngrijiri medicale.
Echipajul ISU a asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, care se impuneau la locul evenimentului.
Lasă un răspuns