Un accident a avut loc, în această dimineață, în comuna Scorțeni, sat Stejaru. Un autocamion încărcat cu deșeuri s-a răsturnat pe carosabil, iar o persoană a fost grav rănită.
Potrivit ISU Bacău, la locul accidentului s-au deplasat 1 ASAS, descarcerare și ambulanța SMURD. De asemenea, s-a solicitat un echipaj cu medic de la SAJ. Persoana a fost extrasă și prezintă multiple traumatisme.
„Circulația se desfășoară pe un singur sens, dirijat de echipaj IPJ. Containerul este încărcat cu deșeuri vegetale și menajere”, transmite ISU Bacău.
Lasă un răspuns