Trei tineri, de 19, 20 si 21 de ani, au fost implicati intr-un accident rutier care s-a petrecut alaltaieri noapte, pe raza comunei Sanduleni, la intersectia de la Floresti. Evenimentul s-a produs in jurul orei 2,00, cind Opelul condus de Bogdan B. (21 de ani, din Beresti-Tazlau) a efectuat un viraj la stinga, in intersectie, moment in care a intrat in coliziune cu mopedul condus de Marius C. (20 de ani, din Livezi), iar in spatele acestuia se afla Silviu V. (19 ani, din Livezi). In urma impactului, cei doi tineri care circulau cu mopedul au suferit mai multe traumatisme si au fost transportati la Spitalul Onesti, unde au fost internati si se afla sub observatie. Politistii cerceteaza in prezent cauzele care au condus la producerea accidentului, dar o prima constatare a fost faptul ca nici unul dintre tinerii care au ajuns la spital nu purta casca de protectie. (George MARTIN)
Accident intre tineri
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.