Un pieton și-a pierdut viața joi seară în jurul orei 21.15, în apropiere de Hanul lui Matei, pe Dealul Măgura. Persoana în cauză a fost accidentată de o mașină, iar evenimentul a fost anunțat prin apelul unic de urgență 112. Mai multe echipaje de intervenție au fost trimise la fața locului, însă, manevrele de resuscitare făcute victimei de către echipajul de pe ambulanță, au rămas fără răspuns. O echipă de criminaliști a deschis o anchetă în acest caz și încearcă să stabilească cu exactitate cum s-a petrecut evenimentul. Cadavrul a fost trasnportat la morgă în vederea efectuării necropsiei. Vom reveni cu amănunte. (R.I.)
Accident mortal lângă Hanul lui Matei
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.