~1 min lectură 0 comentarii

VIDEO: Momentul accidentului de la Moinești a fost filmat. Șapte persoane au fost rănite – UPDATE

Andra Juverdeanu

UPDATE: Imagini șocante cu accident de astăzi de la Moinești, în care șapte persoane au fost rănite, au apărut în spațiul public.

Știrea inițială:

Un grav accident rutier a avut loc, în cursul acestei după-amiezi, în Moinești. Șapte persoane au fost implicate în evenimentul rutier, iar șase au avut nevoie de transport la spital.

Foto arhivă

„În cursul acestei zile, în jurul orei 14:00, pompierii militari au fost solicitați să intervină în orașul Moinești, pe strada Lunca, în urma unui apel primit pe SNUAU 112 care anunța producerea unui accident rutier”, a transmis ISU Bacău.

La fața locului au intervenit o autospecială de stingere, o descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești și trei ambulanțe SAJ.

„În urma recunoașterii, s-a constatat faptul că, în accident au fost implicate 4 autoturisme, în care se aflau șapte pasageri”, a mai precizat ISU Bacău.

Dintre aceștia, șase au fost transportați la CPU Moinești de către ambulanțele SAJ.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.