~2 min lectură 0 comentarii

Accidente din cauza zăpezii de pe șosele

Redacția Ziarul de Bacău

Două mașini au fost implicate în accidente rutiere soldate cu pagube materiale, după ce au derapat și s-au răsturnat Niciun șofer nu a fost internat în spital.

Ramona IONESCU

Condițiile meteo nefavorabile, manifestate prin ninsoare viscolită, i-au pus în dificultate pe doi șoferi.
Unul dintre ei a pierdut controlul mașinii în municipiul Onești, pe drumul național DN 11, la kilometrul 132, unde autoturismul a derapat și s-a răsturnat. Evenimentul a fost anunțat prin apelul unic de urgență 112, iar la fața locului au fost trimise echipaje de intervenție. Pompierii au identificat o mașină înmatriculată în județul Bacău, care fusese condusă de un tânăr în vârstă de 28 ani. „Echipajul a intervenit pentru deconectarea bornelor de la baterie și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. În urma accidentului rutier nu au rezultat persoane încarcerate”, a declarat lt. Andrei Grecu, ofițer de relații publice în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. Șoferul mașinii a fost rănit ușor și a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând ulterior transportul cu ambulanța SMURD la Spitalul Onești.

Tir răsturnat pe șosea

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum acoperit cu zăpadă l-a „furat” pe șosea și pe un șofer sucevean. Autotrenul, condus de șoferul în vârstă de 44 ani, a derapat și s-a răsturnat pe o parte în satul Filipești, comuna Bogdănești. Echipajele de pompieri au intervenit pentru deconectarea bornelor de la baterie și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. Șoferul nu a rămas încarcerat și a ieșit singur din cabină.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.