Pentru prima dată de la privatizare, acționarii Rafinăriei Dărmănești au fost chemați la discuții. La începutul lunii noiembrie a fost convocată Adunarea Generală a Acționarilor, în care unul dintre puntele de pe ordinea de zi este supunerea spre dezbatere a hotărîrilor și deciziilor luate de administratorul unic. Interesant este că această convocare survine după ce s-a ajuns la declanșarea procedurii de reorganizare a rafinăriei patronate de omul de afaceri Corneliu Iacobov. Tot în AGA se va face o prezentare a situației economico-financiare a unității. Practic, asta nu va folosi prea mult micilor acționari care mai au acțiuni Rafinăria Dărmănești. Deciziile au fost concentrate pînă acum în mîna celor numiți de acționarul majoritar. Nici declanșarea falimentului nu înseamnă mare lucru, întrucît la obținerea de lichidități prin executări silite legea impune o anumită ordine de plată. Singurul lucru care se poate afla acum în AGA este situația scriptică reală a firmei. (Gabriela PASCU)
Acționarii Rafinăriei Dărmănești sînt chemați la discuții
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.