Bacăul va fi și în acest an gazda campaniei „Săptămîna mobilității europene”, cînd, în intervalul 16-22 septembrie, autoritățile se vor angaja într-o acțiune de informare a populației asupra consecințelor nefaste asupra mediului, provocate de traficul rutier. Agenția Regională de Protecție a Mediului Bacău, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău și Inspectoratului de Poliție Bacău, cu posibilul sprijin al Registrului Auto Romîn Bacău, vor organiza o serie de activități cu caracter recreativ și educațional, și în plus, se va desfășura și o campanie de măsurători de zgomot și emisii provenite din trafic (noxe rezultate la țevile de eșapament ale autovehiculelor). în plus, în data de 22 septembrie, traficul rutier va fi oprit în zona centrală, timp în care pe străzile respective vor avea loc acțiuni recreative și educaționale. „Vom organiza cu sprijinul școlilor concursuri de role, biciclete, desene pe asfalt și vor fi puse la dispoziția trecătorilor pancarde și diverse materiale informative și educaționale: pliante, fluturași, cu teme ca „Traficul rutier – o importantă sursă de poluare”, „Efectele poluanților din trafic asupra sănătății umane”, „Descoperă orașul tău mergînd pe jos” sau „Străzi sigure pentru copii”, după cum ne-a declarat Dana Bostan, șef serviciu al Agenției Regionale de Protecție a Mediului Bacău. Printre școlile care și-au anunțat participarea se află școala „Cancicov” și Colegiul național „Ștefan cel Mare”. Se mizează foarte mult pe informarea în special a tinerilor, crearea unui fond de cunoștințe legate de domeniul respectiv, de aceea, în ziua de debut a Săptămînii Mobilității Europene, cînd se sărbătorește și Ziua Mondială a Protecției Stratului de Ozon, în școli se vor desfășura dezbateri pe teme de interes general, avînd ca temă generală poluarea provenită din trafic, dar nu numai. (Petronela FLOREA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.