Acțiunea SIF Moldova bate pasul pe loc, dar atrage investiții la Bursă

Administrator

O săptămînă neagră se previzionează la Bursa de Valori București pentru emitenții de talia societăților de investiții financiare. Ieri, 31 august, SIF Moldova, de exemplu, a rămas la același nivel cu valoarea acțiunii, la 1,37 de lei pe unitate, în timp ce alte SIF-uri au scăzut ori au mai urcat cîteva procente. în schimb, investițiile au fost mai mari în ultimele șapte zile în acțiunile SIF Moldova. Astfel, ieri, în 258 de tranzacții au fost speculate peste 2,24 de milioane de acțiuni, pînă la o valoare totală care a trecut de 3,1 milioane de lei noi. Acțiunea societății din Bacău a avut doar pe 30 august o tresărire, cînd a crescut cu numai 2,24 de procente. Nici indicele de urmărire a jocului SIF-urilor la Bursă, BET-FI, nu a crescut prea mult ieri, ci cu doar 0,34 de procente. Dintre emitenții băcăuani la Bursă, doar Sofert a mai fost tranzacționată ieri. Valoarea acțiunii Sofert a scăzut, însă, cu 1,32 de procente, în valoare absolută cu 0,0001 lei noi. Acțiunea a ajuns astfel la 0,0075 de lei noi, după numai șase tranzacții cu 249.000 de acțiuni, în valoare totală de peste 1.872 de lei noi. Și la Sofert valoarea tranzacțiilor de ieri a fost mai mare ca în oricare altă zi a săptămînii. Aerostar Bacău stă netranzacționată de pe 19 august, Rafo de pe 26 august, Uton Onești de pe 22 august, iar Robinete Industriale Bacău rămîne, în continuare, oprită de la tranzacționare. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.