Politistii de proximitate din cadrul Politiei Orasului Comanesti, impreuna cu agenti de la Formatiunea Politiei Rutiere, au participat, la inceputul acestei saptamini, la o intilnire cu elevii si cadrele didactice de la Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva nr. 2. Au fost abordate problemele cu care se confrunta acestia in institutie, cit si in timpul extrascolar, si s-au purtat discutii pe tema prevenirii si combaterii infractionalitatii in rindul tinerilor. „Au fost prezentate si materiale cu caracter preventiv-educativ, cu privire la delicventa juvenila si raspunderea si sanctionarea faptelor minorilor delicventi. Elevii au mai purtat discutii cu agentii nostri, pe tema consumului de stupefiante si alcool in rindul adolescentilor”, a declarat agentul sef principal de politie Dumitru Dobos. Acesta a mai precizat ca a fost prezentat si conceptul Politiei de Proximitate privind rolul si obiectivele urmarite de acest compartiment in unitatile scolare, precum si rolul apelului unic de urgenta „112”. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns