Deși Bursa de Valori a intrat într-un con de umbră din punct de vedere al activității sale, există societăți care au alt parcurs decît cel general. Printre acestea se numără și Aerostar Bacău, care a avut un parcurs sinuos, cu urcușuri și coborîșuri. Cauzele sînt însă de altă natură decît aprecierea pe piața de capital.
Aerostar a depășit 35.000 de lei/acțiune
Efervescența acțiunilor Aerostar a început cu ceva timp în urmă. Deși în mod curent aceste acțiuni nu sînt tranzacționate în cantități mari pe piață, de cîteva săptămîni volumul operațiunilor a crescut. În săptămîna precedentă s-au tranzacționat și peste 4.000 de acțiuni pe ședință. De asemenea, prețurile au atins un maxim de 35.500 de lei/acțiune, la o valoare nominală de 25.000 de lei. Astfel, tranzacțiile au însumat valori de apoape 150 de milioane de lei pe ședință, fapt mai puțin obișnuit pentru Aerostar. Aceste acțiuni au înregistrat în iarnă și prețuri de 59.000 de lei/acțiune, dar acest lucru s-a întîmplat atunci cînd s-au distribuit acțiuni gratuite în contul celor deținute deja. Acum, tot un eveniment deosebit a dus la creșterea prețului acțiunilor fabricii băcăuane și anume Adunarea Generală a Acționarilor din 15 august a.c. În această AGA se va aproba înființarea unei societăți mixte cu firma olandeză Stork Fokker Aerostructures. Pe de altă parte, în aceeași zi are loc și AGA la producătorul de echipamente speciale Elprof București, în care se consfințește schimbarea structurii acționariatului, prin intrarea consorțiului IAROM București – Aerostar Bacău drept acționar majoritar. Tranzacțiile au fost intense înainte de data limită pentru participarea la aceste adunări. Acesta este și motivul pentru care atît prețurile cît și numărul tranzacțiilor a scăzut.
Tot la Bursa de Valori acțiunile Societății de Investiții Financiare Moldova au stagnat și ca prețuri, dar și ca volume de tranzacționare. Publicarea raportului de activitate pe semestrul I al anului 2003 nu a adus nimic spectaculos în viziunea investitorilor. Din acest motiv, prețurile au variat între 2.450 de lei/acțiune – la o valoare nominală de 1.000 de lei – și 2.550 de lei/acțiune. Volumul acțiunilor transferate se menține în limitele a cîteva sute de mii de acțiuni zilnic.
SIF Moldova nu dă prea ușor acțiunile Comixt Moinești
Pe piața RASDAQ sînt la modă ofertele publice și retragerile de la cotă. Metex Galați mai are la dispoziție două zile pentru a prelungi sau închide oferta pentru pachetul de acțiuni deținut de SIF Moldova la societatea Comixt Moinești. Prețul de ofertă este de 35.000 de lei/acțiune, la o valoare nominală de 25.000 de lei, dar surse bine informate din cadrul SIF Moldova ne-au dezvăluit că gigantul de investiții financiare evaluează altfel societatea din Moinești și un astfel de preț este mult prea mic. Pînă acum, fostul FPP II și-a negociat foarte bine pachetele de acțiuni deținute la firmele cu spații comerciale, iar la cea din orașul petroliștilor are jumătate din acțiuni, așa că nu o va da oricum.
Tot pe RASDAQ, conducerea societății Turimprest a făcut publică intenția de a decide „închiderea” societății pentru operațiunile de pe piața de capital și delistarea acțiunilor sale. Firma băcăuană specializată pe transport de mărfuri a ieșit însă de ceva vreme din operațiuni, așa că acest eveniment nu este chiar o surpriză. De asemenea, Barleta SRL a decis lansarea unei oferte de cumpărare a acțiunilor firmei Recon, de această fată în vederea achiziționării acțiunilor rămase la alți acționari, așa cum prevede legea pentru deținerile de peste 90%. La aceasta, însă, oferta publică are și un preț de cumpărare, și anume 59.006 lei/acțiune, stabilit printr-o evaluare independentă. Cum Barleta are drept de decizie în orice, oferta pentru ceilalți acționari ar trebui să fie tentantă, doar dacă ei nu au alte planuri. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns