Săptămîna precedentă a fost una cu activitate susținută pe piața de capital. Indicii bursieri au atins noi maxime istorice, semn că tranzacțiile se înviorează pe zi ce trece. În ringul bursier, acțiunile Societății de Investiții Financiare Moldova se mențin printre cele mai tranzacționate, dar cel mai mare salt de preț l-au avut cele ale Aerostar. În schimb, acțiunile firmelor băcăuane listate pe piața RASDAQ au intra în hibernare. Doar ofertele publice mai înviorează activitatea.
Aerostar a urcat la 39.000 de lei/acțiune
Acțiunile Aerostar Bacău au avut o evoluție oarecum surprinzătoare. După o perioadă în care nu au trecut peste 27.000 de lei/acțiune – la o valoare nominală de 25.000 de lei, ele au urmat un traseu ascendent relativ brusc în această săptămînă, cînd au ajuns întîi la 35.000 de lei pe acțiune, pentru ca apoi să atingă un vîrf de 39.000 de lei/acțiune. Ulterior, prețurile au scăzut la 31.200 de lei/acțiune și apoi s-au stabilizat la 32.000 de lei/acțiune. Cauzele unor astfel de evoluții par a fi mai multe. Pe de o parte, au existat o serie de mișcări ale unor pachete ceva mai mari de acțiuni, care nu ating însă pragurile semnificative. Pe de altă parte, achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni la producătorul de echipamente speciale Elprof București a impulsionat și tranzacțiile din ringul bursier. Cert este că, marți, tranzacțiile cu aceste acțiuni au ajuns la aproape o jumătate de miliard de lei.
Tot la Bursa de Valori, SIF Moldova s-a stabilizat la 2.500-2.550 de lei/acțiune, la o valoare nominală de 1.000 de lei. Deși se numără printre acțiunile blue-chips – care se joacă intens în ring -, transferurile a scăzut ca volum și s-au situat în toate zilele sub un miliard de lei, ceea ce nu iese din tiparul obișnuit. Brokerii spun însă că și celelalte SIF-uri au fost mai puțin solicitate, pe motiv că a existat interes pentru alte societăți. Și SNP Petrom a evoluat oarecum stabil, între 1.410 lei și 1.430 de lei/acțiune.
S-a lansat o ofertă de preluare pentru Comixt Moinești
Pe piața RASDAQ, societățile băcăuane au fost mai puțin prezente. Subex Bacău se transferă la 1.200 de lei, la o valoare nominală de 1.000 de lei/acțiune. Metex Galați a lansat o ofertă de preluare a societății Comixt Moinești. Societatea gălățeană vrea să preia un pachet de 113.319 acțiuni, la 35.000 de lei/acțiune (valoarea nominală este de 25.000 de lei). Intermediarul este societatea de servicii de investiții financiare Vanguard. În principal este vizat pachetul deținut de SIF Moldova la această firmă, dar gigantul moldovean de investiții negociază, de regulă la prețuri mult mai mari acțiunile la societățile comerciale cu spații, iar comixt intră în această categorie. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns