Acțiunile firmei băcăuane Aerostar au crescut serios în Bursa de Valori, fiind cotate cu peste 5.000 de lei peste nominală. Valoarea contabilă a acțiunilor este de 25.000 de lei, dar a ajuns în prezent la 30.000 de lei/acțiune. În acest fel, deținătorii unui certificat de acționar cu 39-40 de acțiuni – obținut în urma marii privatizări – pot obține puțin peste 1.000 .000 de lei. Numărul de acțiuni tranzacționate este însă mic, nedepășind cîteva sute de acțiuni zilnic. Brokerii din ring nu-și prea explică interesul cumpărătorilor pentru o firmă în care statul este încă acționar majoritar, dar nu exclud posibile mișcării viitoare în structura acționariatului sau alte chestiuni care ar face-o interesantă. (G.P.)
Acțiunile Aerostar au crescut la Bursa de Valori
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.