Comisia națională a valorilor Mobiliare (CNVM) a precizat ieri, 10 august, modul în care posesorii de acțiuni dobîndite în Programul de privatizare în masă (PPM), acțiuni ale societăților care au încheiat contracte de registru cu Bursa de Valori București (BV), pot fi vîndute pe piața de capital. Pentru a efectua asemenea tranzacții, este necesar extrasul de cont de la registrul BVB. Pentru eliberarea acestui docuemnt, posesorii de acțiuni se pot adresa registrului bursei, unde trebuie să depună o cerere pentru eliberarea extrasului de cont, copie după cartea sau buletinul de identitate și dovada plății a cîte 5 lei noi pentru fiecare societate la care sî1nt deținute acțiunile. Banii se depun în contul RO 95 BRDE 410 SV 19782034100, deschis la BRD-GSG, Sucursala Academiei, București.
Din județul Bacău, dintre societățile cotate pe piața de capital și-au modificat numărul de acțiuni și capitalul social sau valoarea nominală a acțiunilor Aerostar Bacău (cu 3.403.000 acțiuni inițial, 11.713.635 actual și o valoare nominală a acțiunii de 2,5 lei noi și atunci și acum), Sofert Bacău (2.685.462 / 557.786.649, 2,5 lei / 0,10 lei) și Uton Onești (2,5 lei pe unitate inițial, 2,6 lei acum). cele trei societăți sînt cotate la Bursa de Valori București, Aerostar la categoria a doua, ca și Sofert (care acum este oprită de la tranzacționare, fiind în faliment), iar Uton la categoria „nelistate”. Cererea depusă la Bursă trebuie să aibă următorul conținut: „CERERE, Către: Bursa de Valori București – Serviciul Registru, Subsemnatul(a) …, cu domiciliul în: …, CNP:…, B.I…, prin prezenta vă rog să-mi eliberați un extras de cont pentru acțiunile pe care le dețin la S.C… S.A., Data:…. Semnatura: …”. Documentele pot fi trimise prin fax sau prin poștă, dar posesorul se poate prezenta și personal la Bursă, caz în care primește tot personal extrasul de cont. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.