Nimic nu mai poate sta, se pare, în calea acțiunilor societăților de investiții ficnanciare. SIF Moldova, de exemplu, a atins ieri, 16 februarie, un nou maxim istoric, de 14.100 de lei pe acțiune, după ce în ultimul timp aproape ședință de ședință bursieră iar a doborît record după record. SIF-urile au fost suspendate de la tranzacționare mai multe zile, datorită intervenției ministrului finanțelor pe piață cu un anunț care a determinat jucătorii să vîndă acțiunile la orice preț și a adus Bursa aproape de crah, dar și datorită apropiatei organizări a adunărilor generale ale acționarilor, pe care Consiliul Național al Valorilor Mobiliare și unii investitori interesați vor să le aducă la un anumit tipar. între altele, aici se dorește creșterea pragului de deținere de acțiuni de la 0,1% la măcar 1%, dacă nu chiart 5%.
Acțiunea Societății de Investiții Financiare Moldova Bacău a urcat, deci, ieri, la 14.100 de lei. în 712 de tranzacții în ringul bursier, acțiunea a ajuns astfel la un nou maxim istoric, după o creștere cu 800 de lei și care a însemnat un salt față de ziua precedentă de 6,22%. Creșterea spectaculoasă poate fi pusă lesne pe seama preliminării unui profit important pentru anul 2004 și a unei valori a dividendului brut care a ajuns la 600 de lei pe acțiune, dar și pe seama speratei creșteri a pragului de deținere a acțiunilor. Valoarea numită „maxim istoric” reprezintă cota cea mai înaltă atinsă pe piață de la începuturile tranzacționării acțiunii unui emitent.
Acțiunea SIF Moldova și-a sporit valoarea, în ultimele 30 de zile, cu 73,01%, iar de la începutul acestui an cu 77,36%. în ultimele 52 de săptămîni, însă, creșterea a fost de 266,23%. Ieri, în ringul bursier au avut loc tranzacții cu aproape 5,7 milioane de acțiuni SIF Moldova, în valoare totală de peste 75,7 miliarde de lei. Prețul minim în tranzacții a fost de 12.700 de lei pe acțiune, dar a ajuns și la un maxim de 14.100 de lei. Creșterea de ieri a SIF Moldova s-a făcut pe fondul majorării indicelui BET-FI – care reflectă evoluția tuturor celor cinci SIF-uri la Bursă – cu 2,76%, de data aceasta sub cel al acțiunii societății din Bacău. De la începutul acestui an, valoarea acțiunii SIF Moldova a crescut cu 6.150 de lei.
Conform datelor preliminare pe 2004, societatea a obținut din activitatea curentă venituri în valoare de peste 750,85 de miliarde de lei, dar a avut și cheltuieli de aproape 218,7 miliarde de lei. Astfel, rezultatul brut al ewxercițiului a fost de peste 532,2 miliarde de lei, din care profitul net a ajuns la aproape 458,7 miliarde de lei. în acest fel, societastea din Bacău s-a capitalizat cu peste 519 miliarde de lei și a ajuns la capitaluri proprii totale de peste 5.350,8 miliarde de lei, iar valoarea activului net a ajuns la 10.309 lei pe acțiune. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.