Lichidatorul judiciar al firmei Amapolla Prest din Bacău a anuțat că scoate din nou la vînzare activele acesteia, situate în comunele Fărăoani și Dealu Morii, de la preț redus, de această dată. Astfel, prețul cu care va începe licitația de la sfîrșitul lunii ianuarie va fi cu 253.000 de euro mai mic. Hotărîrea judecătorească pentru declanșarea operațiunii a fost pronunțată de judecătorul sindic la jumătatea lunii iulie, iar activele urmează a fi puse în vînzare directă. Cele trei active sînt Centrul de vinificație din satul Valea Mare, comuna Fărăoani, Centrul de vinificație din Comuna Dealu Morii și Fabrica de alcool etilic situată tot în satul Valea Mare.
Vînzarea va porni de la prețuri considerate minime, care sînt acum 260.500 de euro în cazul Centrului de vinificație Valea Mare (cu 80.500 de euro mai puțin), de numai 112.500 de euro pentru Centrul de vinificație din Dealu Morii (cu 47.500 de euro mai puțin) și de 375.000 de euro pentru fabrica de alcool etilic (mai jos cu 125.000 de euro). Dacă activele se vor vinde și dacă ofertele cumpărătorilor vor rămîne la nivelul de bază, pe firma afaceristului Beca se vor putea încasa acum numai 748.000 de euro – aproape 29 de miliarde de lei la nivelul cotației Băncii Naționale de ieri dimineață.
Benoni Beca a fost patronul firmei Amapolla Prest și a făcut parte din lotul de 42 de învinuiți și inculpați în dosarul Banca Transilvania. Afaceristul băcăuan a fost liderul grupului „alcool” din acest lot, membrii lotului fiind învinuiți că au prejudiciat Banca Transilvania cu peste 160 de miliarde de lei, prin sucursala acesteia din Bacău. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.