~2 min lectură 0 comentarii

Activitate suspendată la şapte magazine de vise din Capitală

Redacția Ziarul de Bacău

Echipele mixte ale Brigăzii Serviciului Antidrog, Gărzii Financiare, Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti şi cea Sanitar-Veterinară au suspendat activitatea altor şapte magazine de vise şi au desfiinţat un magazin de acest gen, în cadrul ultimei acţiuni de control care a avut loc în noaptea de 29 spre 30 noiembrie ce s-a efectuat pe raza sectoarelor 1, 2 şi 5 şi în noaptea de 3 spre 4 decembrie când s-au verificat magazinele din sectoarele 3, 4 şi 6.

Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a declarat luni, la o conferinţă de presă, că la operaţiunea de verificare au fost mobilizate 302 forţe participante şi s-au controlat 53 de magazine din totalul de 107, câte există în Capitală.

În cadrul verificărilor au fost confiscate 386 de grame de substanţe etnobotanice, 1.025 de plicuri cu substanţe etnobotanice, astfel încât valoarea produselor ridicate ajunge la aproape 30.000 de lei. Inspectorii şi poliţiştii au aplicat sancţiuni în valoare de 216.000 de lei şi au încheiat 28 de dosare penale, 36 de persoane fiind supuse cercetărilor.

Potrivit prefectului Capitalei, comerţul cu substanţe etnobotanice trebuie privit cu mare atenţie de autorităţile locale, deoarece se constată că au fost emise nişte decizii la nivel de sector, care nu au rolul de a stopa fenomenul, ci îl accentuează.

Atănăsoaei a spus că în urma verificărilor periodice se evidenţiază faptul că deţinătorii acestor magazine îşi cunosc bine drepturile şi găsesc cu uşurinţă portiţe de apărare. Astfel, numărul produselor confiscate şi al ilegalităţii lor semnalate de autorităţi sunt în scădere de la control la control, dar fenomenul nu este stopat, din cauza lacunelor legislative.

Mihai Atănăsoaei a spus că se impune adoptarea unei hotărâri a CGMB şi modificarea listei cu substanţe etnobotanice de către Ministerul Sănătăţii, în sensul introducerii şi a altor substanţe nocive care se găsesc în aceste magazine. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.