La Centrul de Reeducare Tirgu Ocna sint organizate, in perioada 18-27 august 2011, o serie de activitati in cadrul proiectului „Rich High, You and I”, la care participa si cinci minori internati in unitate. Proiectul derulat in colaborare cu Asociatia de Tineret „Onestin” din Onesti, beneficiara proiectului, reprezinta un schimb pe teme culturale si educationale intre tineri din Romania, Portugalia, Polonia, Italia si Turcia. Obiectivele principale ale proiectului sint „antidiscriminarea” si „promovarea activitatilor desfasurate in aer liber”. Cu aceasta ocazie, se vor aplica metode specifice educatiei nonconformale, lucrul in echipa, ateliere de lucru antidiscriminare, iar in zilele de 22 si 23 august, tinerii vor campa in Rezervatia Naturala Bucias, jud.Bacau, pentru a desfasura activitati specifice turismului montan. „Participarea minorilor la acest proiect constituie un stimulent pentru schimbarea comportamentala prosociala, avind o reala importanta in reinsertia lor sociala”, a declarat inspector principal de penitenciare Nicoleta Triandafil, purtatorul de cuvint al Centrului de Reeducare Tirgu Ocna. Proiectul este finantat de Comisia Europeana prin Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP), iar costurile legate de masa si curs sint acoperite prin programul „Tineret in Actiune”. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns