Opt spectacole ale Teatrului Municipal „Bacovia” vor fi prezentate în perioada 15 – 23 octombrie pe scena bucureșteană. Actorii băcăuani vor avea o microstagiune la Teatrul „Nottara”, unde vor juca „Casa Bernardei Alba” (de Federico Garcia Lorca; regia: Gelu Badea), „Un tramvai numit dorință” (de Tenessee Williams; regia: Dumitru Lazar Fulga), „Auto” (de Ernesto Caballero; regia: Claudiu Goga), „Proștii sub clar de lună” (de Teodor Mazilu; regia: Ion Sapdaru), „Iona” (de Marin Sorescu; regia: Dumitru Lazar Fulga), „Dragoste în patru tablouri” (de Lukas Baerfuss, regia Theo Herghelegiu), „Ploaia care nu-ncetează” (text si regie: Theo Herghelegiu) și „Mizantropica” (de Theo Herghelegiu; regia: Dan Tudor). „Ieșim ca să recîștigăm critica din București și ca actorii băcăuani să fie văzuți”, a motivat Victor Scoradeț, secretarul literar al Teatrului Municipal „Bacovia”. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.