O grefieră de la Tribunalul Bacău a decis să-și caute dreptatea în instanță. Sancționată că a întârziat niște lucrări, angajata Tribunalului ripostează și acuză la rândul ei: „se dorește să fim niște roboți”. Ea mai acuză că este vânată și sancționată pe nedrept, în timp ce alți grefieri se bucură de tratamente preferențiale. Tribunalul Bacău și Curtea de Apel recunosc că grefierii, extrem de puțini la număr, au un volum mare de muncă, însă își mențin poziția față de sancțiunea aplicată.
Cătălina CHIFU
O grefieră de la Secția Civilă a Tribunalului Bacău acuză condițiile inumane de muncă, volumul enorm de dosare aflate în lucru și lipsa de înțelegere de la nivelul conducerii instanței în cazurile în care lucrările sunt întârziate. E.Ț. se plânge că are zilnic un program de lucru de peste 13 ore, muncește și sâmbăta și duminica fără a i se acorda timp liber în compensare. În aceste condiții, starea ei de sănătate s-a agravat, dar chiar și așa a fost nevoită să intre în ședințele de judecată.
„Un astfel de program a dus la agravarea stării mele de sănătate. Acest aspect se cunoaște atât de grefierul șef, cât și de conducerea instanței. De multe ori am fost nevoită să intru în ședință chiar dacă am avut pneumonie, ori colică renală, starea de sănătate fiindu-mi afectată pe fondul suprasolicitării. Am fost planificată să particip în calitate de grefier la ședințe ce însumau 100 de cauze deși urma să-mi efectuez concediul legal de odihnă. Secția Civilă se confruntă de mult timp cu un deficit de personal la nivelul personalului auxiliar. Ne aflăm într-o situație de criză și am făcut eforturi în acest sens, dar orele efectuate constant peste program, lipsa repaosului săptămânal, nerespectarea drepturilor la concediul de odihnă și la cel medical sunt lucruri ce au un caracter de permanență. Nu există o evidență a timpului efectiv lucrat de fiecare din noi, numărul orelor suplimentare depășește numărul maxim permis de Codul Muncii, cât despre compensarea timpului lucrat peste durata normală de lucru nici nu poate fi vorba, ca dovadă a faptului că nu există o evidență în acest sens”, reclamă femeia.
„Când dăm semne de oboseală suntem sancționați”
În ciuda acestor sacrificii și compromisuri, mai acuză grefiera, instanța la care lucrează a decis chiar să o sancționeze, în aprilie 2012, cu reducerea salariului cu 15 la sută pentru o perioadă de trei luni. „În mod nefondat, s-a înaintat o propunere de sancționare în ceea ce mă privește pentru că nu am avut cum să fac față la un volum de muncă ce mi s-a cerut într-un timp scurt, deși am făcut tot ce mi-a stat în putință, am făcut ore suplimentare și am lucrat și acasă”, arată grefiera.
Ea acuză instanța și că tratează în mod preferențial angajații, că distribuie dosarele inechitabil, iar sancțiunile o vizează doar pe ea. „Sunt acuzată fără probe că am predat cu întârziere un număr de hotărâri. Întârzieri sunt și la alți grefieri, dar propunerea de sancționare mă vizează doar pe mine. Sunt efectiv vânată și monitorizată toată ziua. Se încearcă discreditarea mea în mod repetat. Tot ce se face rău la secția unde lucrez trebuie să aibă agățat și numele meu, cu toate că de multe ori nu sunt în cauză și nu port nicio vină pentru cele întâmplate. Au fost mai multe colege cu lucrări restante în aceeași perioadă, dar în cazul lor nu s-a luat o asemenea măsură. Mi-am distrus sănătatea și din cauza stresului la care sunt supusă zilnic, dar toată lumea se preface că nu vede nimic. Se dorește să fim niște roboți, care atunci când dăm semne de oboseală suntem sancționați și eventual dați afară”, se plânge grefiera de la Tribunal. E.Ț. a decis să dea în judecată Curtea de Apel, instanța superioară care a aprobat propunerea de sancționare trimisă de Tribunal. Dosarul se va judeca pe 18 ianuarie 2013.
Schema de personal ar trebui mărită
Reprezentanții Curții de Apel susțin că, înainte de a aproba propunerea de sancționare, s-a făcut o verificare a acuzațiilor și a activității grefierei. „Grefiera mai are aplicate două sancțiuni. S-a mai judecat cu instanța noastră și i s-au mai redus din sancțiuni. Însă nu este adevărat că doar ea a fost sancționată. Chiar zilele acestea Curtea de Apel a aplicat sancțiuni, dar pentru grefieri din alte instanțe. Într-adevăr, Tribunalul este o instanță aglomerată, se muncește foarte mult și din acest motiv mai sunt tolerate unele întârzieri, dar nu pot fi acceptate abateri majore care afectează activitatea instanței. Încărcătura de muncă este însă echilibrată, nu e nimeni favorizat”, explică judecătorul Cătălin Șerban, purtător de cuvânt al Curții de Apel.
Și reprezentanții Tribunalului recunosc că grefierii lucrează peste program, își termină lucrările restante acasă chiar dacă sunt în concediu medical și că soluția ar fi mărirea schemei de personal. La Tribunalul Bacău sunt angajați acum doar 34 de grefieri, față de 80 cât ar fi nevoie ca activitatea să se desfășoare normal. În mai puțin de un an, pe mâna unui grefier au trecut peste 2.000 de dosare și au fost redactate aproape 1.500 de încheieri de ședință. „Întârzieri se înregistrează mereu, pentru că avem puțini grefieri. Unele sunt acceptate, altele sancționate atunci când se perturbă activitatea instanțelor și când avem sesizări de la judecători. În cazul acestei grefiere, în mod repetat i s-a atras atenția, a mai fost sancționată, dar problemele persistă. Colegii ei nu stau așa de mult peste program și nici nu au întârzieri atât de mari. Volumul de muncă este într-adevăr mare, dar nu au fost situații să ceară cineva zile libere și să nu primească”, arată judecătorul Maria Oborocianu, purtător de cuvânt la Tribunal. Instanța va organiza, pe 23 februarie 2013, concurs pentru ocuparea a trei posturi de grefieri pe perioadă determinată. În cazul în care Consiliul Superior al Magistraturii va aproba lărgirea schemei de personal, anul viitor ar putea fi organizate noi concursuri.
da lenesii ? a zis
juzii lenesi ?