Scandalurile din cadrul asociațiilor de locatari și proprietari au devenit în ultimul timp o obișnuință. De cele mai multe ori, administratorii sînt acuzați că fură din banii plătiți de cetățeni sau că nu-și fac treaba așa cum trebuie. S-a întîmplat însă ca, de curînd, un administrator de asociație, să-l dea în judecată pe un locatar. Florica Ureche, administratorul Asociației de Proprietari 104, l-a acționat în instanță pe Constantin Brînzei, căruia i-a cerut daune morale de o sută de milioane de lei, pentru insultă și calomnie.
La termenul stabilit de Judecătoria Bacău, cei doi s-au prezentat cu argumentele care să dovedească că dreptatea este de partea lor. „I-a instigat pe locatarii din bloc că aș fi furat, că am încărcat facturile. Pe 14 ianuarie 2003, după ce am afișat lista cu datoriile, mi-a spus că am înșelat oamenii. A adus și televiziunea, a spus că țin la scaun”, a spus administratorul. Cum pînă aici reclamanta nu a precizat nici o insultă concretă care i-ar fi fost adusă, judecătorul s-a văzut nevoit să insiste asupra acestui aspect. Pînă la urmă, administratorul asociației nu a putut exemplifica concret acuzația care i s-a adus, rămînînd în discuție doar calomnia. „Eu am fost însoțită de președintele și cenzorul asociației, care îmi controlează gestiunea. Am toate documentele clare, nu există probleme”, a continuat Florica Ureche. Cum judecătorul era mai puțin interesat de documentele contabile ale asociației, și mai mult de probele aduse în sprijinul acuzațiilor, i-a solicitat reclamantei să revină la acest aspect. Pînă la urmă, Florica Ureche a precizat că inculpatul ar fi acuzat-o că înșeală locatarii, folosind sume și nume care nu sînt reale. Acest fapt însă nu a fost recunoscut de Brînzei.
Conflictul dintre cei doi este unul mai vechi, bărbatul fiind și el președintele asociației în trecut. Acum Constantin Brînzei este șeful scării în care locuiește. „Am prins-o cu mîța-n sac, dom’ judecător. Oamenii mi s-au plîns că au facturile foarte mari, iar eu doar am întrebat-o despre aceste lucruri, cu televiziunea de față”, a afirmat și cel incriminat, deși cu puțin timp înainte negase că ar avea dovezi acuzatoare față de administratorul asociației. Instanța nu a dat o sentință în acest caz, ci a dispus ca pe 31 martie să aibă loc un nou termen. (Codrin POP)
Lasă un răspuns