Un puternic incendiu a izbucnit în cursul serii de luni, în satul Leontinești, din comuna Ardeoani. Pompierii de la secția din Moinești au fost anunțați în jurul orei 21.51 și au sosit la fața locului cu două autospeciale în mai puțin de 20 de minute. Incendiul s-a produs la un adăpost de animale aparținînd lui Roman Scorțanu, unde acesta avea cîteva animale și alte obiecte depozitate. „Intervenția pompierilor a fost îngreunată de gerul de afară, polei și lipsa apei din sat. O autospecială a trebuit să facă naveta pînă la Rîul Tazlău. În jurul orei două, după mai bine de patru ore de luptă cu flăcările, am reușit să stingem incendiul”, ne-a declarat maiorul Volodea Tisescu, ofițer de relații cu presa la Grupul de Pompieri Militari Bacău. În incendiu au ars adăpostul pe o suprafață de 100 de metri pătrați, zece tone de fîn, patru metri cubi de lemn de foc, un metru cub de cherestea, cinci căzi de lemn și șapte păsări. Valoarea pagubelor este estimată la 60 de milioane de lei, iar a bunurilor salvate din flăcări de pompieri la 150 de milioane de lei. Incendiul a fost cauzat de cîteva scîntei de la coșul de fum al casei lui Roman Scorțanu. Pompierii au avertizat în numeroase rînduri locuitorii din mediul rural să își curățe hornurile și să nu încingă sobele, pentru a evita producerea unor evenimente nedorite. (M.R.)
Lasă un răspuns