Știrile Zilei
17:07 [Top Story] — FOTO | Trafic de droguri în Bacău: doi bărbați arestați preventiv, iar complicea lor, plasată în arest la domiciliu • 16:37 [Top Story] — DAN AIR a cerut intrarea în insolvență. Compania aeriană avea datorii de peste 1,6 milioane de lei către Aeroportul Bacău • 14:03 [Top Story] — Femeie înșelată cu peste 250.000 de lei într-o afacere fictivă cu criptomonede. A fost indusă în eroare de un individ din Bacău, cu documente și fotografii create cu ajutorul inteligenței artificiale • 10:55 [Anunțuri] — COMUNICAT DE PRESĂ începere proiect Dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru învățământul gimnazial, comuna Plopana, sat Plopana, județul Bacău • 10:45 [Expert] — Facturi mai mici cu un termoșemineu? Cum calculezi investiția și costurile reale pentru iarna 2026–2027 • 09:45 [Anunțuri] — Informare publică: Avarie pe strada Alexandru Ioan Cuza din orașul Onești! • 07:54 [Actualitate] — Accident rutier în Livezi: o persoană a rămas încarcerată după impactul dintre un autoturism și un autotren • 07:19 [Top Story] — Mai puține locuințe noi în Bacău. Numărul imobilelor finalizate a scăzut cu peste o treime față de anul trecut • 07:02 [Top Story] — Primăria Bacău anunță că vrea să monteze cuști supravegheate video prin oraș, pentru capturarea câinilor fără stăpân • 17:07 [Top Story] — FOTO | Trafic de droguri în Bacău: doi bărbați arestați preventiv, iar complicea lor, plasată în arest la domiciliu • 16:37 [Top Story] — DAN AIR a cerut intrarea în insolvență. Compania aeriană avea datorii de peste 1,6 milioane de lei către Aeroportul Bacău • 14:03 [Top Story] — Femeie înșelată cu peste 250.000 de lei într-o afacere fictivă cu criptomonede. A fost indusă în eroare de un individ din Bacău, cu documente și fotografii create cu ajutorul inteligenței artificiale • 10:55 [Anunțuri] — COMUNICAT DE PRESĂ începere proiect Dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru învățământul gimnazial, comuna Plopana, sat Plopana, județul Bacău • 10:45 [Expert] — Facturi mai mici cu un termoșemineu? Cum calculezi investiția și costurile reale pentru iarna 2026–2027 • 09:45 [Anunțuri] — Informare publică: Avarie pe strada Alexandru Ioan Cuza din orașul Onești! • 07:54 [Actualitate] — Accident rutier în Livezi: o persoană a rămas încarcerată după impactul dintre un autoturism și un autotren • 07:19 [Top Story] — Mai puține locuințe noi în Bacău. Numărul imobilelor finalizate a scăzut cu peste o treime față de anul trecut • 07:02 [Top Story] — Primăria Bacău anunță că vrea să monteze cuști supravegheate video prin oraș, pentru capturarea câinilor fără stăpân

Adevăratele personalități, ignorate de autorități

Administrator

Moartea rabinului Șafran a trecut neobservată în Bacău
• rabinul Alexandru Șafran, una dintre cele mai mari personalități născute vreodată pe meleagurile băcăuane, s-a mutat la cele veșnice n eminența sa a fost făcută cetățean de onoare al Bacăului acum zece ani, însă moartea sa a trecut neobservată în rîndul autorităților locale și județene n în schimb, marile ziare din toată lumea i-au dedicat spații largi băcăuanului ajuns unul dintre cei mai cunoscuți rabini din lume n revenit după 60 de ani acasă, Alexandru Șafran vorbea impecabil românește n rabin șef al României, între 1940 – 1947, și rabin șef al Genevei, din 1948 pînă în 2006, Alexandru Șafran a fost comemorat la Bacău doar de Comunitatea Evreiască, ai cărei reprezentanți au depus lumînări și s-au rugat la mormîntul tatălui său, rabinul Bezalel Șafran, una dintre cele mai mari personalități iudaice ale lumii din perioada interbelică

Bacăul a pierdut zilele trecute una dintre cele mai mari personalități născute vreodată pe aceste meleaguri: rabinul șef al Genevei, doctor Alexandru Șafran. Puțini știu că, ilustra personalitate a iudaismului mondial și a culturii românești, deopotrivă, s-a născut, a crescut și s-a format în municipiul Bacău, oraș în care tatăl său, Bezalel Șafran, a fost rabin șef pînă în anul 1933. Ajuns, la 29 de ani, cel mai tînăr rabin din lume, Alexandru Șafran a fost și rabinul Bacăului, după moartea tatălui său, și pînă în 1939, cînd avea să-i ia locul lui Jacob Nemirower, la cîrma comunității evreiești din România. Pomenită de întrega lume, moartea marelui rabin al Genevei a trecut neobservată printre autoritățile băcăuane, cu toate că, în urmă cu zece ani, distinsul membru al Academiei Române a fost făcut cetățean de onoare al municipiului Bacău. „Rabinul Alexandru Șafran s-a născut într-o casă situată peste drum de biserica Sfîntul Nicolae, pe strada Bacău-Piatra. Școala primară și liceul le-a făcut la Bacău, la actualul Colegiul «Ferdinand I». A fost numit senator pe viață în Senatul României din perioada interbelică, iar în timpul celui de-Al doilea război mondial a depus eforturi deosebite și consistente pe lîngă regina mamă Maria, ca mareșalul Antonescu să nu deporteze populația evreiască din vechiul Regat. în 1947, el a plecat în Franța, cu puțin timp înainte de abdicarea regelui, iar de acolo s-a stabilit la Geneva. A iubit foarte mult România, poporul român și cetățenii Bacăului”, ne-a spus Nelu Lupovici, de la Comunitatea Evreiască din Bacău.
De altfel, singurii care s-au deplasat la mormîntul tatălui lui Alexandru Șafran, rabinul Bezalel Zev Șafran, situat în cimitirul evreiesc din Sarata, au fost membrii comunității evreiești din Bacău. „Duminică dimineață, în jurul orei 9.00, președintele Comunității Evreiești din Bacău, alături de alți membri, au venit la mormîntul rabinului, au depus lumînări și s-au rugat timp de două ore”, ne-a declarat Daniel Chiriac, îngrijitorul cimitirului evreiesc de la Sarata. De asemeni, comunitatea din Bacău, prin președintele Vigdar Hari, a trimis un comunicat familiei Șafran din Geneva, prin care își exprimă condoleanțele „pentru pierderea suferită prin decesul celui ce a fost concitadinul nostru, marele rabin Alexandru Șafran. Bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul în rîndul celor drepți, acolo unde merită pe deplin să se odihnească”.

Alexandru Șafran urma să devină rabinul Bacăului

Rabinul șef al Genevei a fost întotdeauna legat de Bacău, oraș pe care l-a pomenit ori de cîte ori a avut ocazia. într-un interviu acordat lui Manase Radnev, în urmă cu zece ani, Alexandru Șafran a afirmat că a fost și rămîne băcăuan. „Da, sînt născut la Bacău și aș spune că mă simt încă băcăuan. Tatăl meu a fost șef-rabinul orașului și, precum se știe, era unul dintre cei mai însemnați savanți rabinici ai epocii sale. Mari autorități rabinice din lume îl consultau în ceea ce privește legea evreiască. Dorința tatălui meu a fost ca eu să urmez calea trasată de el și să devin rabin. Bineînțeles, chiar la Bacău. El s-a ocupat în mod deosebit de umila mea persoană, de formarea mea intelectuală și religioasă”, avea să menționeze eminența sa Alexandrul Șafran.
Chiar dacă a părăsit țara în urmă cu 60 de ani, rabinul Genevei a avut în permanență legătura cu locurile natale, așa cum menționează în memoriile publicate în Franța, în 1989, apărute în română în 1996, sub titlul „Un tăciune smuls flăcărilor”, la Editura Hassefer. „De multe ori, evrei români reveniți la Bacău în vizită, după ce au emigrat în Israel, mi-au spus că la cimitirul evreiesc au văzut lumînări aprinse la mormîntul său, plasat sub un «cort de piatră», cum o cere tradiția pentru «sfinții rabini». Mi s-a spus că vin acolo cu regularitate credincioși să se reculeagă și să se roage”, a scris rabinul Alexandru Șafran.

O copilărie devenită istorie

Puțini știu că între cei care au învățat la Liceul „Ferdinand I” din Bacău s-a aflat și Șender Șafran, cel ce avea să devină ulterior cel mai tînăr rabin din lume, sub numele de Alexandru Șafran. Conform documentelor păstrate la Direcției Județene a Arhivelor Statului, fiul rabinului Bezalel Șafran și ale doamnei Finckel Șafran, fostul șef rabin al Genevei, a fost unul dintre cei mai buni elevi ai clasei, cu toate că o bună parte din timp și-o petrecea ajutîndu-și tatăl. La finalul clasei a V-a, între 1926 – 1927, media generală a lui Șender Șafran a fost 7,59. Una foarte mare pentru acele vremuri, în care media 8.00 era de domeniul imposibiliului. Cu siguranță, aceasta ar fi fost mai mare, dacă, așa cum și-a amintit rabinul, unii dintre profesori ar fi fost mai înțelegători cu tradițiile evreiești. „O parte din timpul de care dispuneam mi-o ocupam, bineînțeles, cu lecțiile de la liceul «Ferdinand». Orele petrecute cu tatăl meu erau consacrate educației mele religioase. Mi-aduc aminte că, într-o zi am stat împreună mai mult în mica lui sinagogă: îmi dicta, iar eu scriam. La ora 2.00 noaptea, mama a bătut la ușa și i-a spus: «lasă copilul să se odihnească». La liceul din Bacău, pentru mine se punea problema zilei de sîmbătă, în care, conform religiei noastre, n-aveam voie să scriu ș.a.m.d. Cei mai mulți dintre profesori înțelegeau acest lucru și nu mi-au făcut greutăți. Doar profesorul de desen s-a opus”, avea să povestească rabinul în interviul său. Și, pe bună dreptate, la disciplina Desen, conform matricolei școlare, în clasa a V-a, Șender Șafran avea media generală 5.00. Se pare că desenul, muzica și gimnastica au fost între materiile slabe ale celui ce avea să devină rabinul șef al Genevei. Era însă cel mai bun la matematică, geografie, germană, și, bineînțeles, la limba română, pe care o vorbea impecabil și după 60 de ani de exil.
„L-am întîlnit la Bacău, cînd i-a fost decernat titlul de cetățean de onoare al orașului. Vorbea o română impecabilă. De necrezut. A fost o personalitate extraordinară, de o bunătate ieșită din comun”, și-a amintit Calistrat Costin, președintele filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România. De numele său sînt legate nu doar lupta pentru salvarea evreilor din România în perioada celui de-Al doilea război mondial, ci și catedra de studii cabalistice de la Universitatea Bar Ilan din Israel, care îi poartă numele încă din anul 1980. (Ionuț BARBU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.