~2 min lectură 6 comentarii

Adevărul despre „problemele tehnice” care au anulat spectacolul lui Dan Puric

Redacția Ziarul de Bacău

Conducerea Teatrului Muncicipal Bacovia și-a făcut un obicei din a-și minți publicul. Ieri, a fost anulat spectacolul lui Dan Puric, iar motivele invocate nu se confirmă.
Dan puric suflet romanescTeatrul Bacovia a anunțat marți după-amiază că două recitaluri, în cadrul Galei „Valentin Silvestru”, au fost anulate, din motive tehnice: «Din motive tehnice, Teatrul Municipal „Bacovia” se vede nevoit să renunțe la recitalurile „SUFLET ROMANESC” de Dan Puric, recital extraordinar din data de 12 aprilie 2016, ora 21.00, Teatrul de Vară și „TERAPIA PRIN SEX@GMAIL.COM” de Pușa Darie, recital extraordinar din data de 14 aprilie 2016, ora 21.00, susținut la Café du Théatre».

Contactată de Ziarul de Bacău, reprezentanta actorului a declarat că „domnul Dan Puric a fost disponibil, dar noua conducere a teatrului l-a anunțat că nu se mai poate ține spectacolul”. Referitor la motivele tehnice invocate: „Echipa «Suflet românesc» are un luminist, care este și tehnician. Decorul trebuie să fie negru, iar domnul Dan Puric are nevoie doar de un scaun. Aceasta este toată tehnica necesară!”

În cele din urmă, Tiberiu Șerban, directorul general interimar al teatrului, a precizat că, de fapt, nu s-au vândut decât 100 de bilete, insuficient pentru a umple sala de 1.500 de locuri de la Teatrul de Vară. S-a intenționat mutarea spectacolului la Teatrul Bacovia, dar era ocupată cu reprezentațiile din concurs.

Surse neconfirmate oficial susțin că managerii teatrului au căutat soluții ca să-l aducă, totuși, pe Dan Puric în Bacău, chiar într-o sală mică, la insistențele edililor orașului, dar nu s-a găsit buget de la primărie, iar sponsorii obișnuiți au refuzat să contribuie, fiind solicitați prea „din scurt”.

În august 2015, conducerea Teatrului Bacovia a mințit în legătură cu anularea spectacolului Zdob și Zdub, trupă care nici măcar nu fusese contractată.

– sursă foto: Compania Dan Puric.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. G
    Gabi
    13 aprilie 2016, 07:49
    0

    Si ce ati fi vrut sa spuna, „pentru ca bacauanii nu s-au inghesuit sa cumpere bilete si incasarile nu ne ajung nici sa platim plasatorii, am fost nevoiti sa anulam”?!

  2. a
    andreea+d
    13 aprilie 2016, 09:37
    0

    Incompetenta unor oameni necalificati in domeniul organizarii de evenimente, isi spune cuvantul! Barzu, Ababei, si cu prietenul secretar Popovici, papusari teatrali sefi, nu sunt capabili de nimic! Snobismul crunt de care dau dovada, ii face sa se afunde in groapa de gunoi a istoriei! Acest simulacru de festival unde se anuleaza spectacolele trebuia oprit instant, inca inainte de a incepe, si reprogramat atunci cand era numit noul manager! De frica ca nu mai prind noul mandat, au zis ca asta este lovitura vietii lor, pentru sustinerea candidatului PREFERAT! Spectatorilor bacauani, nu poti sa le dai in fiecare zi friptura(teatru), friptura(teatru), friptura(teatru), ca la un moment dat iti(ii) da cu flit, (lui Dan Puric)! In toate trebuie un echilibru, daca nu, te rastorni! Prea multa aroganta, prea mult snobism, prea putina minte din partea acestori incalificabili!

  3. M
    Marius Malinescu
    13 aprilie 2016, 09:48
    0

    Teoretic, după x ani de management, organizare, specialitate și ce altceva te-a mai recomandat să primești o funcție publică, poți aprecia potențialul unui eveniment. Sau nu. Rămâne însă întrebarea: Cine răspunde pentru defecțiune? sau Ce vină au, cei care au cumpărat biletul pentru lipsa de pregătire?

  4. N
    Niki Vranceanu
    13 aprilie 2016, 10:43
    0

    Se pare că Radu Ababei iubeşte cultura, dar nu prea îi iese!
    În urmă cu un an se zice că ar fi vrut să organizeze un concurs corect pentru ocuparea funcţiei de manager la Teatrul Municipal „Bacovia”, dar nu i-a ieşit. Concursul a fost anulat de instanţă pe motiv de vicii de procedură.
    Radu Ababei i-a susţinut proiectele doamnei Sigartău, a vrut probabil omul cultură adevărată, nu de aia cu mici şi bere. De ieşit i-a ieşit numele prin nişte dosare de urmărire penală.
    A vrut omul chiar şi să-l aducă pe Dan Puric la Bacău, dar nu i-a ieşit „din motive tehnice”.
    Aflăm acum că în urmă cu mulţi ani Radu Ababei a vrut chiar şi să colaboreze cu Securitatea. Şi a semnat şi-un angajament în acest sens. doară că nici atunci nu prea i-a ieşit şi l-au scos securiştii din sistem pe motiv că era …inutil.
    Omul vrea! Neîndoielnic, omul vrea! Dar e o vorbă:
    „Degeaba voinţă dacă nu e putirinţă!”

  5. L
    La o șușanea, cu Horațiu Mălăele - Blogul lui Florin Popescu
    14 aprilie 2016, 05:13
    0

    […] bucurat că băcăuanii n-au dat bani ca să asculte mizeriile dacopate ale lui Dan Puric, așa că m-am dus aseară să-l văd pe […]

  6. F
    Florin Petrea
    21 aprilie 2016, 09:09
    0

    Dan Puric nu facea parte din Theatherstock de aceia primaria Bacau nu a fost interesata. Costul de iluminat nu a putut fi suportat de primarie? Niste banalitati. Ar fi trebuit sa fie intrarea libera pt ca nu erau costuri efective mai mult de 300 ron. Sigur pt activitatile politice din campania electorala teatrul nu va mai motiva „probleme tehnice”. Acolo „balta are peste”

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.