Adevărul e că nu interesează pe nimeni

Am urmărit direct sau la televizor crâmpeie din campania electorală pentru Parlamentul European. Nu mai departe de sâmbătă, l-am ascultat în Bacău pe europarlamentarul Teodor Stolojan făcându-l „dobitoc” pe omologul său Nigel Farage, după ce britanicul a spus că n-ar vrea să aibă vecini români, din cauza proastei lor reputații. Da, Farage e un anti-european și, la drept vorbind, un dobitoc sinistru, dar trebuie să recunoaștem că, de multe ori, nici nouă nu ne convin vecinii… români (bormașini, grătare pe balcoane, scandaluri, petreceri neanunțate și câte și mai câte). Cu toții avem cunoștințe plecate la muncă în străinătate, știm foarte bine că nu vor să aibă conaționali prin jur și tolerează cel mult rudele. De jenă, de teama să nu-i facă de râs, din experiențele anterioare cu români neserioși, necivilizați, necinstiți, mitocani șamd.

Sunt așa toți românii? Sigur că nu, dar nu ai cum să cunoști omul decât prea târziu, așa că mai bine tai răul din rădăcină: „fără români!”. Pentru noi, de-aici, sună al naibii de rău, dar pentru britanici sună… pe „limba” lor. Sigur, au sărit la gâtul lui Nigel Farage conaționali de-ai lui, care l-au acuzat de discriminare și xenofobie. Inutil, dacă ar fi puși să voteze, nici românii nu l-ar condamna pe un zevzec băștinaș care urăște străinii. „Dă-i în mă-sa, să plece la ei acasă!”

Europa n-a ajuns la un rafinament unitar al civilizației, politicienii extremiști ajung bine-mersi, cu votul populației, în organismele decizionale. Așa cum noi am trimis și tâmpiți în Parlamentul European, de ce n-ar face-o și britanicii? De fapt, dacă ne gândim bine, ei au trimis primii parlamentari cu bujii arse, noi și ungurii am luat exemplul, ca de la un frate mai mare, smardoi de cartier. Americanii nu-s așa, se află chiar la polul opus din punctul ăsta de vedere. Sunt scrupuloși, de-a dreptul exagerați, cu declarațiile discriminatoare. Din ce-am observat eu, extremismul e bine temperat, o declarație din tinerețe te blochează din ascensiune în plină maturitate. Legat de americani, am o curiozitate: dacă o persoană de culoare e „afro-american”, cum e o altă persoană, de aceeași culoare, dar venită din Europa? Cum e „politicaly correct” să-i spună?

Americanii au rezolvat cumva problema discriminării, ba au trecut în partea aialaltă,  mistică, dar ce fac europenii? Nimic! Așa-numita corectitudine politică e prost interpretată, am pus căruța înaintea boilor, am semnat inutile tratate de pace fiecare cu vecinii lui, fără să scriem, mai întâi, tratatele de ură. Mi se pare mai important să știm exact cine ce are cu altă nație, de unde vine problema, că nu poate fi vorba numai de teritorialitate. Abia după ce am fi știut ce ne reproșăm reciproc, am fi putut trage linie de împăcare.

Mă puteți citi și pe blog.