Faptul că au intrat în posesia mult-rîvnite păduri bucură pe mulți proprietari, dar necazurile abia de acum încep. Dacă este să se respecte toate prevederile legale în domeniu, pădurile private trebuie să fie administrate conform legislației silvice, adică după Codul Silvic și în actele normative adiacente. Practic, odată intrat în posesia pădurii, proprietarul trebuie să facă în primă fază un amenajament. Aceasta ar însemna să apeleze la un specialist în domeniu sau la o firmă de profil. Specialistul respectiv face un amenajament pe zece ani, așa cum se practică în domeniu. În acest plan, se prevede ce se va face pe o suprafață împădurită. Ca exemplu, să presupunem că un proprietar are pădurea împărțită în trei parcele. Amenajistul decide, să zicem, că pe una dintre ele trebuie executate lucrări de rărire, pe alta trebuie făcută exploatare succesivă – I, II sau definitivă, după cum spune pădurea -, iar pe alta există ceva doborîturi, adică trebuie făcute lucrări de scoatere a arborilor căzuți și igienizări. Odată finalizat amenajamentul, următoarele etape revin lucrătorilor silvici. Pădurarii, brigadierii, șefii de district trebuie să marcheze arborii care pot fi exploatați, în funcție de ce prevede amenajamentul. Ulterior, tot aceștia trebuie să facă actele de punere în valoare. Abia după aceste etape proprietarul ar trebui să liciteze lemnul aprobat spre valorificare sau sau să găsească o firmă legal atestată care să-l exploateze și să-l prelucreze.
Ceea ce am scris mai înainte este însă de domeniul unui viitor nu se știe cît de îndepărtat. Pînă acum, în județul Bacău nu s-a lucrat mai deloc după acest scenariu. Prima piedică o reprezintă costurile legate de îndeplinirea acestor condiții, iar sărăcia din unele zone de munte a ajuns cronică. Oamenii știu chiar de cînd au tocmit un topograf care să efectueze lucrările de împărțire a terenurilor forestiere cît i-ar costa așa ceva. Pentru cei din Asău, de exemplu, topograful din Moinești a cerut două milioane de lei pe hectar. Cum o singură punere în posesie are 200 de ha, rezultă că doar una din operațiuni scoate din buzunarele proprietarilor 400 de milioane de lei. Dar întocmirea unui amenajament silvic pe cîteva hectare nu costă în nici un caz numai atît. Mai departe, nici personalul silvic care vine să marcheze copacii și să facă punerea în valoare nu o face pe degeaba. Una peste alta, doar străbaterea procedurii legale ar costa sume măcar de oridul milioanelor de lei, dacă nu zeci de milioane. Iar oamenii de la țară, chiar și cei de la munte sînt săraci.
O altă piedică o constituie chiar firmele care ar putea exploata și valorifica lemnul. Deși aparent în concurență, dacă ar ajunge la proprietarii privați toate ar oferi precis lprețuri mici la masa lemnoasă, pentru că interesul lor este să cumpere ieftin și să vîndă cît mai scump. „Chiar dacă vreau să fac totul ca la carte, asta costă. Și avem experiența topografului de care nu ne putem lipsi la punerea în posesie. El ia 2 milioane de lei pentru un singur hectar de pădure, bani frumoși, orice s-ar spune. Cum calea legală este stufoasă și scumpă, ce zice omul: dacă dau legal lemnul, iau 1,2 milioane de lei pe metrul cub, dacă îl dau la negru, iau un milion și scap de bătăi de cap. Iată una din explicațiile tăierilor ilegale din zonele retrocedate”, spune Nicolae Bobeică, un viitor proprietar din zona Asău. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns