~3 min lectură • 7 comentarii

Administrația Viziteu, „blindată” cu avocați plătiți din bani publici. În top, firma fostului prefect USR, Leonard Bulai, cu o treime din contracte

Florin Popescu

Primăria Bacău a contractat în ultimii trei ani firme de avocatură, care să o apere în procesele deschise contra altor entități, dar și în litigii deschise de alții. În total, contractele semnate depășesc 506.000 de lei, iar în topul beneficiarilor este firma fostului prefect USR, Leonard Bulai.

FOTO: Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu și colegul său de la USR, avocatul Leonard Bulai, fost prefect

Aproape 80.000 de lei s-au dus pe războaiele juridice cu ADIB, autoritatea tutelară a CRAB, municipalitatea fiind reprezentată în 5 procese de Gâscan, Țibuleac și Asociații SPARL, dar separat a fost contractată în alt litigiu cu ADIB și societatea Achim & Bulai, cu peste 20.000 de lei. De altfel, firma fostului prefect USR, Leonard Bulai, a încheiat cu Primăria Bacău nu mai puțin de 11 contracte, o treime din totalul contractelor de asistență juridică, având o valoare totală de aproape 112.000 de lei.

Facsimil: Contract semnat în 2021, între Crăciun și Anul Nou

Interesant la contractele cu firma lui Bulai, fost șef de cabinet al primarului Viziteu și actual vicepreședinte USR, este că Primăria s-a declarat de acord să fie reprezentată și de alți avocați, dacă cei ai firmei nu sunt disponibili. „În situatia imposibilitati de reprezentare avocaților din cadrul SPARL Achim, Bulai, clientul acceptă posibilitatea substituirii prin alți avocați delegați în acest sens”, este prevederea din contracte (vezi facsimil mai jos).

Facsimil: clauza prin care Primăria nu ține neapărat să fie reprezentată de avocații firmei contractate

Un număr de 5 contracte s-au încheiat cu cabinetul avocatului Alexandru Pruteanu, pe suma totală de 13.000 de lei. Societatea Săvescu și Asociații a prins 3 contracte, cu un total de 20.000 de lei.

Cele mai bănoase contracte le-a „prins” Societatea Civilă de Avocați Maravela & Asociații. Un contract semnat în 2017 de fosta administrație și care încă este activ, potrivit informării Primăriei Bacău, este de aproape 162.000 de lei, în dosarele legate de Spitalul Municipal Bacău. Un al doilea contract, de peste 91.000 de lei, a fost semnat de Primărie cu aceeași societate. Municipalitatea nu a răspuns concret la întrebarea Ziarului de Bacău și a precizat că firma reprezintă municipalitatea în litigii cu legate de „CET SA, Transport Public SA etc”.

Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu nu s-a limitat la aceste contracte și a încercat să obțină încă 10.000 de euro pentru litigii legate de CRAB și „alte entități”, potrivit propriilor afirmații, însă Consilliul Local Bacău a respins solicitarea. Justificarea oficială pentru angajarea de avocați cu fonduri de la buget este că juriștii Primăriei nu nu ar face față numărului mare de dosare în care este angrenată instituția.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. R
    Radu-Radu
    7 decembrie 2023, 05:36
    0

    De ce Primaria angajeaza firme de avocatura atata timp cat are in organigrama proprie un compartiment specializat? Primarul sa plateasca din buzunarul lui firmele de avocatura pentru ai apara interesele si nu din banii nostri.

  2. e
    edi
    7 decembrie 2023, 06:59
    0

    nimic deosebit, sunt doar niste useristi. e hastageala curata. la ce va asteptati?

  3. n
    next
    7 decembrie 2023, 07:17
    0

    Unele sau poate majoritatea persoanelor alese ori numite își creează o ”aură” care generează respingere ori haiducie administrativă în relația cu publicul . Acești indivizi cred că legitimitatea dată de anumite alegeri face ca ei să nu se mai ostoiască să păstreze şi să îşi demonstreze legitimitatea dând socoteală în faţa publicului. Aceștia nu vor să accespte că principalele modalităţi pentru a face aceasta sunt prestarea unei munci de cea mai înaltă calitate posibilă şi explicarea acţiunilor şi conduitei sale în faţa cetățeanului şi, atât prin intermediul lor cât şi în mod direct, în faţa comunității în ansamblu.
    Nicio putere adminitrativă locală fie executivă ori legislativă nu poate acţiona în izolare completă şi în mod separat de comunitatea locală. Toate puterile funcţionează într-o relaţie de interdependenţă. Prin urmare, sunt recomandate dezbaterile şi dialogul între puterea administrativă și partenerii sociali individul în speță și comunitatea asigurându-se astfel responsabilizarea administrației publice locale.
    Așadar, legitimitatea şi răspunderea sunt strâns legate. Serviciile publice locale trebuie să evolueze în sensul unei mai mari deschideri şi sp accepte faptul că trebuie să ofere explicaţii mai cuprinzătoare despre activitatea lor publicului pe care îl servesc.
    În consecinţă, un funcționar ori organism public va fi „răspunzător” dacă oferă explicaţii pentru acţiunile sale şi, deopotrivă de important, dacă organismul public îşi asumă responsabilitatea pentru ele. Această “răspundere” este vitală pentru puterea administativă locală deoarece aceasta are ca scop să servească publicul.
    La Bacău legitimitatea și răspunderea nu se ivesc la orizont , acestea sunt departe peste Culmea Petricica Bacăului ori poate peste zările Carpaților.
    Oameni buni încetați cu plata polițelor, negociați, mediați și nu mai dați de lucru la speciali.

  4. R
    Raluka
    7 decembrie 2023, 08:24
    0

    Pentru că bătea la ochi să-i plătească lui Bulai contractele pe Primărie „i-a dat contracte ” și prin ADIZM o entitate cu 3 angajați și 2 directori condusă de sora secretarei lui Stavarache, mămica concursurilor aranjate din Primăria Bacău și răsplătită cu funcția de Șef serviciu când ea de fapt prestează activități de secretară și se ocupă cu „banii de protocol”.

  5. B
    Baroul lui Botomei
    7 decembrie 2023, 08:45
    0

    Leo vine de la Leo Messi ?
    Nu cred .Messi e pe bani privați mari celălalt pe firimituri publice din lipsă de clienți.Băi leuțule ,ditamai „maestru” să te pretezi la consultații juridice la ADIZM ???Cum ai prins contractul? A vorbit Luci cu Daniela și a chemat-o pe sor-sa cu 2 licențe de taxi și i-a dat un Referat „model”.
    Fără penali în funcții publice.

  6. e
    enache mihai
    7 decembrie 2023, 10:17
    0

    Poate suntem ai noi mai atenti la ce votam si chiar sa citim programul electoral al candidatului si cand vedem acolo ca scrie ” parcari plutitoare pe raul Bistrita” sa ne punem semne de intrebare. Poate in 2024 alegem ceva mai intelept si vom sanctiona pe cei care si-au batut joc de noi atatia ani si acum striga „lupul”

  7. a
    ana
    19 decembrie 2023, 14:58
    0

    O fi, n-o fi … cum ce ?! Parandarat… Și BMW-urile electrice cu bani se plătesc! Nu așa zicea și USR- GHinea despre BMW?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.