~2 min lectură 0 comentarii

Adolescent de 15 ani, din Brusturoasa, prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 12A

Andra Juverdeanu

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa au depistat, pe 1 mai, în flagrant delict, un tânăr de 15 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DN 12A, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Autoturismul i-ar fi fost încredințat acestuia de către tatăl său. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis de conducere.

Prinși conducând fără a avea permis

La aceeași dată, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni au depistat în flagrant delict, un tânăr de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Cleja fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe 02 mai, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Onești au depistat un tânăr de 25 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertății din municipiu. Din verificările efectuate în baza de date a reieșit că, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În ambele cazuri, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.