• tinerii de azi cumpără pe nimic programe de ultimă generație, filme și muzică în vogă apelînd la cei care au acees la site-uri de profil • adolescenții spun că fac acest lucru de nevoie, deși sînt conștienți că astfel firmele de profil au pierderi majore
Peste 90% din programele de pe calculatoarele romînești sînt instalate fără licență. Nu pentru că nu ar vrea cineva să facă totul ca la carte, ci pentru că este o cale mai simplă de a face rost de programe la un preț extrem de mic. Cum majoritatea pasionaților de calculatoare sînt tinerii, aceștia au pus la punct o rețea de a procura programele pe o cale legală sau mai puțin legală.
Totul pornește, cel puțin asta e convingerea mea, din rețelele din căminele studențești din București și Iași, care posedă cel mai puternic sistem de transferare de date de pe internet. De aici toate programele sînt cumpărate de mai mulți tineri „distribuitori”, care și-au deschis micile lor afaceri prin restul țării. În casa unui așa zis „distribuitor” găsești rafturi întregi de CD-uri cu filme, muzică (românească și internațională). Acolo este investiția lui, de cd-uri primite sau comandate la Iași sau București. Sînt resursele pentru restul adolescenților, care nu-și permit să stea nopți întregi pe internet și să-și copieze lucrurile de care au nevoie.
Cum pun mîna aceștia pe cele mai noi filme sau muzică, care nu a apărut încă pe piață sau la cinematograf? Laurențiu Augustin mi-a explicat că „totul se rezolvă prin relații. Unul cunoaște pe cineva din altă țară, pe internet se fac prieteni, își fac 2-3 conturi la serverele plătite (calculatoarele) de la care poți lua filmele cele mai noi. Chiar dacă costă foarte mult aceste conturi, odată accesate într-o singură zi se pot copia zece filme. Așa că îți poți scoate super ușor banii înapoi, mai ales dacă e vorba de filme care nu sînt încă pe piață și sînt foarte căutate”. Un CD cu muzica cea mai noua sau cu un program de ultimă generație variază între 100 și 500.000 lei, care este mult mai ieftin decît unul cu licență, care ajunge și la 3-4 milioane. Dacă nici banii aceștia nu vrei să-i dai, atunci nu ai altceva de făcut decît să aștepți maxim o săptămînă, cînd vei găsi la toți „distribuitorii” mai mici, la un preț de 20 – 30.000 lei CD-ul. Afacerea este bine pusă la punct, sînt și cataloage cu ce se cere, cu oferte și comenzi, cataloage care umblă din prieten în prieten, din coleg în coleg, din clasă în clasă.
Deși mulți tineri sînt membri în acest lanț de cereri și oferte și cu toții știu riscurile, mica afacere se desfășoară nestingherită. Nu că ar fi ei mari infractori, pentru că, după cum am zis, toți fac așa și deja e o banalitate, și 90% din toate calculatoarele au asemenea programe. „Dacă fac polițiștii o razie prin căminele studențești sau prin casele adoleșcenților minori și ar găsi acolo adevărate arsenale de CD-uri nescrise, CD-uri cu filme, muzică, aparatură de copiat, le-ar întocmi dosar penal din start. Dar ironia face că pînă și organele de stat au programele cele mai noi, tot de la noi și vin și fac comandă. Deci sînt și cei mici folositori la ceva”, mi-a explicat Augustin.
Cît despre faptul că adolescenții aduc astfel prejudicii enorme firmelor de profeil, există și pentru aceasta o consolare: oamenii mari fac prejudicii mai mari. Noi doar ne căștigăm existența și, normal, sîntem și noi foarte bine puși la punct cu tehnologia, dacă școala nu face asta pentru noi. (Andreea CEASĂR)
Lasă un răspuns