Am auzit de nenumărate ori adolescenți care se miră de reușitele celorlalți, nu neapărat pentru performanțele pe care le obțin, ci mai ales pentru timpul pe care îl dedică unei anumite ocupații. Pe perioada liceului, fiecare caută să facă ceva care să îl reprezinte, să îi ofere satisfacții și nu în ultimul rînd să corespundă pasiunilor personale. Bineînțeles nu poate fi vorba de o regulă fără excepții. La fel de adevărat este și faptul că, deși ar avea posibilități să facă ceva plăcut, poate chiar util, unii dintre noi preferă să-și omoare timpul în fața televizorului pentru niște programe jalnice care nu merită nici măcar amintite, sau pentru cîteva ore de somn adînc. De aici se ajunge în situația în care mai leneșii noștri subiecți în discuție, printre care poate se regăsesc și unii dintre noi, rămîn deosebit de impresionați de voința celor care reușesc să se impună cu ceva deosebit la activ. O analiză mai aprofundată ar scoate în evidență faptul că nu este întotdeauna vorba despre calități deosebite, ci pur și simplu de pasiune pusă în valoare prin muncă. Poate părea plictisitor subiectul, la prima vedere, dar surprinde un adevăr dezolant pentru cei care refuză din comoditate să-și urmeze pasiunea. Ajungi la un moment dat să regreți că ai risipit timpul în zadar fără a realiza nimic frumos. Este pînă la urmă o chestie de voință: nu faci pentru că nu vrei, nu pentru că nu poți. Teatru, poezie, sport sînt doar cîteva dintre cele mai agreate domenii de către adolescenți. Fiecare dintre acestea presupune un efort suplimentar, însă este imposibil ca la un moment dat să nu îți ofere satisfacții, fie chiar și simpla întîlnire cu prietenii. Este adevărat că de multe ori este sacrificată școala, dar dacă nu s-a transformat încă chiulul într-un obicei, nu este un pericol letal, deocamdată. Scopul acestui articol nu este acela de a plictisi lumea, ci de a-i convinge pe cei care nu s-au deșteptat încă din propria lîncezeală, că au doar o singură adolescență și ar fi bine să profite de ea. (Roxana POPA)
Lasă un răspuns