– fostul premier PSD a fost condamnat de ICCJ pentru fapte de coruptie la doi ani de inchisoare cu executare – el a fost acuzat de fapte de coruptie, ca ar fi beneficiat ilegal de banii strinsi de Irina Jianu in campania electorala din 2004, la „Trofeul calitatii in costructii” – in dosar a mai fost cercetata si Irina Jianu, fost inspector general la Inspectoratul de Stat in Constructii, organizatoarea evenimentului, condamnata si ea la sapte ani de inchisoare cu executare – pe parcursul procesului au fost audiati inclusiv lideri ai PSD Bacau ca deputatii Viorel Hrebenciuc si Gabriel Vlase
Fostul premier Adrian Nastase a fost condamnat ieri de magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) Bucuresti la o pedeapsa cu inchisoarea de doi ani, cu executare. Alaturi de el si bacauanca Irina Jianu, care a primit de la instanta o pedeapsa mai mare, de sapte ani de inchisoare cu executare. In acest dosar, Nastase a fost acuzat de procurorii DNA ca si-a finantat campania electorala din fondurile colectate in cadrul simpozionului „Trofeul calitatii in constructii”, organizat de Inspectoratul de Stat in Constructii (ICC).
In dosar, alaturi de Nastase a mai fost trimisa in judecata si bacauanca Irina Paula Jianu, secretar de stat la ICC in acea perioada, cea care ar fi organizat simpozionul destinat constructorilor, precum si alte patru persoane.
Acestea din urma si Jianu ar fi derulat o serie de actiuni prin care sa stringa banii de campanie necesari lui Adrian Nastase, intr-un mod considerat ilegal de procurori. De aceea in sarcina pesedistului au fost retinute mai multe infractiuni de coruptie printre care folosirea influentei sau autoritatii functiei in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în forma continuata. Pentru acestea judecatorii au decis o pedepsa privativa de libertate de doi ani.
Irina Jianu, sapte ani de inchisoare
Judecatorii nu au fost asa de indulgenti cu bacauanca Irina Jianu. Ea a fost la rindul ei trimisa in judecata de procurorii DNA pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificata si continuata, spalare de bani în forma continuata, fals în înscrisuri sub semnatura privata, sub forma participatiei improprii, fals intelectual la Legea contabilitatii, folosirea creditului societatii într-un scop contrar intereselor societatii.
Pentru toate acestea magistratii ICCJ au decis o pedeapsa cu executare de sapte ani de inchisoare. La fel au primit si celelalte patru persoane din dosar. Toate verdictele ICCJ de ieri pot fi insa atacate cu recurs.
Constructorii, fortati sa contribuie la campania electroala
In rechizitoriu procurorilor se arata ca „in cursul anului electoral 2004, Inspectoratul de Stat în Constructii, sub conducerea inculpatei Jianu Irina Paula, a initiat organizarea unui simpozion intitulat «Trofeul calitatii în constructii».
În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca stringerea unor sume de bani pentru campania electorala prezidentiala a inculpatului Adrian Nastase”. In dosar se mai arata ca Irina Jianu ar fi cerut participantilor la trofeu o taxa de participare de cinci milioane de lei vechi – pentru persoane fizice si 15 milioane lei – pentru persoane juridice, stringindu-se astfel 67,4 miliarde de lei.
Acestia ar fi trebuit, potrivit legii, sa se constituie venituri la bugetul ICC. In rechizitoriu se mai arata ca Jianu ar fi beneficiat de functii si de avantaje prin faptul ca este o apropiata a fostului lider PSD. Atit Adrian Nastase, cit si Irina Jianu au sustinut pe parcursul intregului proces ca sint nevinovati si ca dosarul lor este instrumentat politic.
Lideri PSD Bacau, martori la proces
Pe parcursul procesului au fost audiati circa 900 de martori. Printre acestia si lideri marcanti ai Organizatiei Judetene a PSD Bacau. Cap de afis au fost deputatii Viorel Hrebenciuc, presedintele PSD Bacau si Gabriel Vlase, vicepresedinte PSD Bacau, fost subprefect de Bacau pina in 2004.
Tot in acest dosar a fost audiat ca martor si fostul prefect de Bacau din acea vreme, Radu Catalin Mardare, acum senator PSD de Bacau.
Lasă un răspuns