Adrian Zahariuc va fi fi prezent, astăzi, la acțiunea organizată în cinstea celor mai buni elevi din România. Ministerul Educației și Cercetării va organiza, la Palatul Copiilor din București, premierea celor mai buni olimpici din țară, cei care în anul școlar precedent au obținut premii și distincții în întrecerile internaționale. Din Bacău, singurul elev care va participa la reuniunea celor mai bune elevi este Adrian Zahariuc, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău. La începutul lunii iulie, el a participat la Olimpiada Internațională de Matematică de la Atena, cea mai importantă competiție la acest nivel din lume, de unde s-a întors acasă cu medalia de bronz. Performanța a fost cu atît mai apreciată de matematicieni cu cît elevul băcăuan era cel mai tînăr component al lotului României, colegii lui fiind în clasele a XI-a și a XII-a. La reuniunea elitelor școlii românești, Adrian Zahariuc va fi însoțit de profesorul lui de matematică de la clasă, Ioan Drobotă, și de Adrian Horodnic, directorul Colegiului Național „Ferdinand I” din Bacău. „Sînt onorat că voi participa la reuniunea celor mai buni elevi din țară. Premierea este o recunoaștere a succeselor reputate de olimpicii din toate domeniile”, ne-a declarat Adrian Zahariuc. Atît Adrian Zahariuc, cît și profesorul lui și școala vor fi recompensați cu premii în bani și diplome. Pentru elevul băcăuan, aceasta este a doua participare la premierile organizate de Ministerul Educației și Cercetării, anul trecut el fiind recompensat pentru medalia de aur obținută la Balcaniada de Matematică. (Costinela BREAHNĂ)iada de Matematică. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.