Serviciile vamale din cadrul Aeroportului Bacău vor continua să fie oferite de vameși detașați de la Iași, în condițiile în care Direcția Generală a Vămilor nu a fost de acord cu deblocarea posturilor vacante existente aici. Punctul vamal de la Aeroportul Bacău are în schemă, potrivit comandantului Cristian Stanciu, șase posturi, care, la această oră, sînt vacante, dar, în același timp, blocate. Drept urmare, controlul vamal din aeroportul băcăuan este efectuat de doi angajați ai Direcției Regionale de profil din Iași, care, lunar, sînt detașați la Bacău. „Am solicitat deblocarea măcar în parte a posturilor de vameși, dar, din cîte am înțeles, răspunsul Direcției Generale a Vămilor a fost negativ. în aceste condiții, controlul vamal din aeroport va continua să fie făcut de doi angajați ai Direcției Regionale din Iași, care, periodic, sînt detașați la Bacău. Acestora li se adaugă în perioadele de vîrf de trafic cîte un lucrător vamal de la Vama Bacău”, ne-a declarat Cristian Stanciu, comandantul Aeroportului Bacău. Acesta a adăugat că oficialitățile vamale nu au oferit explicații în legătură cu refuzul în cauză. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.