~2 min lectură 0 comentarii

Aeroportul Bacău va primi peste 3 milioane de lei pentru pierderile suferite ca urmare a pandemiei

Redacția Ziarul de Bacău

Printr-un memorandum iniţiat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Guvernul a  adoptat o schemă de ajutor de stat pentru aeroporturile regionale cu un trafic situat între 200.000 şi 3 milioane de pasageri pe an, aflate în subordinea unor judeţe, pentru compensarea pierderilor înregistrate ca urmare a pandemiei de COVID-19. Aeroportul din Bacău va primi peste 3 milioane de lei.

ceata pe aeroportul bacau

”Dragoș Benea și cei din PSD și-au făcut atâtea selfie-uri pe Aeroportul din Bacău, încât l-au transformat într-un veritabil studio foto. Ce nu spune, însă, domnul Benea, este că aeroportul va primi peste 3 milioane de lei, ca să compenseze pierderile suferite ca urmare a pandemiei. Mi-ar plăcea ca acum să iasă public și să recunoască implicarea Guvernului PNL în sprijinirea aeroportului băcăuan. Mă îndoiesc, însă, că o va face”, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Prin acest memorandum, aprobat de Comisia Europeană, s-a creat cadrul legal pentru acordarea unor ajutoare de stat aeroporturilor afectate de criza sanitară.  „Încă o dovadă a faptului că Partidul Național Liberal acordă sprijin companiilor afectate și că este singurul partid capabil să ia măsurile corecte, de care țara și economia au nevoie, în această situație dificilă”, se arată într-un comunicat de presă al PNL.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.