Uzina Aerostar a intrat în domeniul aviației civile și prin executarea reparațiilor și întreținerii pentru avioanele SAAB 340. Aceste aeronave sînt utilizate în circuitul civil, au capacitate mică și medie de transport de pasageri și execută curse regionale. Pentru băcăuani sînt cunoscute cursele Carpatair și Moldavia, mai ales cele cu destinații în și din orașele Italiei. „Avem comenzi pentru mentenanța acestor avioane – ne-a declarat directorul general al Aerostar, Grigore Filip. Deși au existat astfel de lucrări și pînă acum, din luna mai vom efectua întreținere completă pentru aceste aeronave”. (G. PASCU)
Lasă un răspuns