Afacerea de sub robă

Cătălina CHIFU

Când ai parte de privilegii greu de imaginat pentru oamenii de rând – salarii ce se apropie de suta de milioane (lunar) sau chiar o depășesc, decontarea transportului, a chiriei, medicamente, tratamente și servicii medicale, inclusiv pentru soț/soție și copii – îți permiți să uiți că sunt categorii care muncesc doar pentru a supraviețui, că banii nu le mai ajung și pentru medicamente (chiar dacă toți suntem forțat asigurați la un sistem de sănătate găunos), să uiți de bun simț și de simțul ridicolului. Firește, munca la câmp nu va putea fi niciodată comparată cu cea de judecător (că despre această categorie e vorba) și nici nu este asta intenția. Privilegiile de care vorbeam sunt pe merit pentru unii dintre magistrați care judecă în instanță zeci de dosare zilnic și care judecă drept, iar sentințele nu au legătură cu haina ponosită a omului care muncește pământul sau cu lustrul pantofilor prea puțin uzați ai celui care coboară din Mercedes. În vremuri de criză sau de debilitate politică, guvernamentală, când mai mult se taie decât se adaugă în buzunarul nostru, mi se pare firesc, decent să suferim toți. Pe principiul ban la ban trage, unele categorii, printre care și magistrații, ar dori ca sărăcia să-i atingă tot pe cei năpăstuiți.

Speriați de preconizatele (dar neoficialele) reduceri ale indemnizațiilor, unii magistrați și-au dat frâu liber imaginației și fac presiuni (tot neoficial) pentru rotunjirea veniturilor pierdute prin alte mijloace. Judecătorii și procurorii cer să fie modificată legea de organizare în sensul de a li se permite să înființeze societăți comerciale. Mai concret, să intre în afaceri. Nu e o glumă sau cel puțin e una macabră. Oamenii reclamă în primul rând volumul foarte mare de muncă, ce nu ar justifica reducerea indemnizațiilor. Astfel, un business i-ar scoate din necaz. Între două dosare de evaziune fiscală, ar fi timp și de-o tranzacție. Că doar corupția nu a ajuns încă la cote alarmante în justiție! Fix asta mai lipsea, ca un magistrat să aibă acțiuni în diverse firme, să fie partener de afaceri cu cei care pun pavele sau vând țigări en-gros și en-detail.

Atunci actul de justiție ar deveni oficial o afacere, iar dreptatea s-ar vinde la propriu pe bani grei. Banii primiți de un judecător nu ar mai fi considerați șpagă, ci sponsorizări sau prestări servicii conform contractului încheiat între părți. Ori, poate că, implicați adânc în businessuri, magistrații ar putea studia corupția sub toate formele ei și de la toate nivelurile și, astfel, sentința ar fi dată în cunoștință de cauză. La masă cu infractorul, pardon, partenerul de afaceri, poți face în tihnă adevărate studii de caz și poți vedea totul sub o altă lumină. Iar dimineața, cu mintea lucidă și roba peste sacoul de birou, judecătorul afacerist împarte dreptatea, imparțial și fără interese.
Mă depășește fenomenul, din acest motiv nici nu-l pot trata serios. E grav însă că magistrații care au trimis solicitarea la CSM nu glumeau, iar presiunile acestora ar putea duce la un blocaj în justiție, în condițiile în care mulți judecători preferă să se pensioneze anticipat decât să accepte o tăiere a indemnizației.