Apartamentele pline cu microfoane erau locuite de dansatoare la cluburile de noapte
• patronul clubului, Cristian Tănase spune că Aparaschivei minte și că îl va da în judecată
În rechizitoriul întocmit de procurori lui Remus Dănuț Aparaschivei, băcăuanul trimis în judecată pentru atentat la siguranța națională, după ce a fabricat și a vîndut 22 de microfoane de interceptare, se specifică faptul că „beneficiari” ai dispozitivelor construite de acesta sînt și doi patroni ai unor cluburi de noapte: Ovidiu Hasan, patron al clubului Armando, și Cristinel Tănase, patron al clubului Flamingo. Din declarația lui Aparaschivei rezultă că două dintre microfoanele cumpărate de Tănase au fost instalate în două aparatamente din Bacău, unul situat pe strada Mioriței și altul situat pe strada Alexandru cel Bun. Vecinii spun că în ambele locuințe stăteau dansatoare de la clubul de noapte a lui Tănase.
Procurorii de la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel au trimis în judecată, săptămîna trecută, sub una dintre cele mai spectaloase acuzații din România, pe Remus Dănuț Aparaschivei, pentru atentat la siguranța națională. Procurorii spun că, în perioada 2002 – septembrie 2003, la diferite intervale de timp, Remus Dănuț Aparaschivei a confecționat și a comercializat 21 de microfoane cu emițător. „Aceste dispozitive fac parte din categoria mijloacelor specifice de interceptare a comunicațiilor și sînt destinate înregistrării convorbirilor ambientale pe o rază de 20 – 50 de metri, recepția realizîndu-se în banda de 80-120 Mhz, cu receptoare profesionale sau de uz casnic”, au precizat procurorii, care au stabilit că, anul trecut, „astfel de aparate au fost achiziționate de lideri ai lumii interlope: Gheorghiță Cristinel Tănasă, Ovidiu Hasan și Amelia Avram, concubina lui Tănase.
Potrivit informațiilor furnizate de procurori, dispozitivele au fost instalate în incinta cluburilor de noapte Flamingo și Armando. Două astfel de microfoane au fost puse în două apartamente din Bacău, pe străzile Alexandru cel Bun și Mioriței, se precizează în dosar. Despre cele două microfoane din apartamente, Aparaschivei spune că au fost instalate chiar de el, după ce au fost cumpărate de Gheorghiță Tănasă. „Lui Tănasă i-am vîndut trei microfoane, dintre care două le-am instalat eu personal, unul într-un apartament de pe strada Mioriței, în spatele unui tablou, și celălalt într-un apartament de pe strada Alexandru cel Bun, pe care l-am pus în spatele unei draperii. Tănasă mi-a precizat că intenționează să afle în acest mod cine a sustras mai multe sume de bani”, relatează în declarația sa Aparaschivei. Aparatele au fost vîndute în cursul anului 2002, perioadă în care, după spusele vecinilor, în ambele locuințe stăteau dansatoare de la Clubul Flamingo.
„Nu mă bag. Nu vreau să am de-a face cu Tănase”
Majoritatea vecinilor sau locuitorilor din zona în care se află situate cele două apartamente se tem să dea declarații, de teamă să nu intre în conflict cu lumea interlopă. Apartamentul din strada Mioriței este aranjat ca la carte, cu termopane și jaluzele verticale. Geamul deschis dinspre stradă lasă să se vadă un balcon proaspăt renovat și o aplică modernă pe perete. Vecinii, după ce s-au asigurat îndelung că nu le vom pomeni numele, ne-au declarat că apartamentul i-a aparținut lui Tănase, care, în cursul anului 2002 a făcut modernizări. „A băgat bani mulți în garsonieră! Veneau mașinile pe aici și cărau numai lucruri de alea de care vezi la televizor. L-a mobilat la mare artă. Cred că l-a costat o groază de bani. Acuma stă în garsonieră o fată care, cică, ar urma să se mărite cu el. E dansatoare și ea la barul lui, acolo”, ne-a spus un bărbat.
„Eu stau peste drum și am văzut că se perindă pe acolo, mai ales vara și sîmbăta seara, tot felul de fătuci de astea, tinere, pînă în 20 de ani, care sînt înțolite ca în revistele acelea de la croitoreasa mea. Și umblau numai cu taxiul, de unde aveau ele bani pentru așa ceva nu-mi pot imagina”, ne-a mai spus o locatară de la unul dintre blocurile de vis-a-vis.
Apartamentul de pe strada Alexandru cel Bun îi aparține unui băcăuan plecat în Italia aproape imediat după revoluție. De atunci el și-a tot închiriat locuința. Anul trecut, aici au locuit niște dansatoare de la clubul Flamingo, cel puțin așa ne-au declarat vecinii, dar și actualii chiriași, care au ținut să precizeze că ei nu au nici o legătură cu microfoanele. „Eu, cînd am închiriat apartamentul, l-am luat fără draperii la geamuri, așa că nu știu despre ce-i vorba. Atîta doar că, în vară, le-a expirat fetelor acelea contractul de închiriere și au am venit o lună mai tîrziu și am închiriat apartamentul pe încă un an, de la proprietarul care venise între timp în țară”, ne-a spus unul dintre chiriașii apartamentului. Vecinii povestesc și ei că locatarele de la parter erau mai mult plecate noaptea și ziua erau destul de rar văzute. „Era una dintre fetele acelea care dansau la un club de ăsta cu bară, care mai ducea gunoiul din cînd în cînd. În rest, nu le prea auzeai. Stăteau și la parter, ce-i drept, așa că intrau și ieșeau repede din scară. Erau liniștite, nu au făcut scandal”, ne-a spus unul dintre vecini.
Patronul clubului Flamingo spune că Aparaschivei este un mincinos
Pe Cristian Tănase, patronului clubului Flamingo, l-am întîlnit într-unul dintre restaurantele băcăuane. La o masă cu o cafea în față și o scrumieră schimbată cam la cinci minute odată, Tănase a acceptat să stea de vorbă cu noi, fără prea multe fasoane. Bărbatul, de aproximativ 35 de ani, s-a arătat interesat de modul în care am ajuns să-i numim „lideri ai lumii interlope”, pe el și pe Ovidiu Hasan, patronul clubului Armando. „Dacă sîntem șefi ai lumii interlope și ne ocupăm cu drogurile și prostituția, nu ar fi trebuit să fim arestați pînă acum? Are cineva vreo dovadă în sensul ăsta? Omul ăsta, Aparaschivei, cred că nu-i întreg la minte. Nu-i nimic adevărat din ce scrie el acolo, în declarațiile lui. Am să-l dau în judecată. Chiar mîine am să fac treaba asta”, a spus decis Tănase.
Inițial, Tănase a negat că ar avea vreo legătură cu cele două apartamente. Apoi, bărbatul a avut o scurtă izbucnire de mînie cînd a auzit că am fost pe acolo și ne-am interesat de locatarii celor două locuințe. „Au spus că în apartamentul de pe Mioriței stă o dansatoare de la club. Uite ce le poate debita mintea! Nu-i nici o dansatoare. Este sora mea cea care stă acolo”, ne-a spus Tănase, fără a mai intra în amănunte în legătură cu cel de-a doilea apartament, cel de pe Alexandru cel Bun. Am încercat să luăm legătura și patronul clubului de noapte Armando, Ovidiu Hasan, pentru a vedea și care este părerea lui în legătură cu citarea lui în rechizitoriu. Pînă la ora închiderii ediției, nu am reușit să luăm legătura cu el, în ciuda numeroaselor insistențe. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns