AFAN initiaza o revolutie in lumea sportului

Asociatia Fotbalistilor Amatori si Non-amatori din România (AFAN) a organizat un seminar regional la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau, sub titlul „Securitate sociala si formare profesionala pentru sportivi”. Data fiind starea generala a sportului românesc, actiunea AFAN este binevenita. Totusi, o abordare mai la obiect a problematicii ar fi fost mai utila sportivilor si studentilor participanti la seminar.

Un dezastru invelit in vorbe multe

Primii vorbitori au fost Ilie Gheorghe (vicepresedintele Blocului National Sindical), Emilian Hulubei (prim-vicepresedinte al AFAN), Georgel Cojocaru (director al DSJ Bacau), Dan Mârza (decan al F.S.M.S.S. Bacau), Iulian Oneasca (expert securitate sociala din cadrul Institutului European din România), Sorin Biban (expert in fiscalitate). Cam multa auto-reclama, mai ales din partea lui Mârza si Hulubei, si o expunere tehnicista si plina de cifre a lui Biban; acestea au cam plictisit asistenta. „Noi facem…, noi consiliem…, noi informam…, noi suntem fruntasi…”, sunt cuvinte receptate ca protocolare, când nu se refera la cazuri concrete si nici nu ofera pe loc demonstratii de utilitate. Nici statisticile realizate de AFAN n-au entuziasmat, desi se spunea ca 90 la suta dintre sportivi au terminat cel putin liceul, iar peste 50 la suta – facultatea. De asemenea, sportivii ar fi buni vorbitori de limbi straine si foarte familiarizati cu tehnologia IT. In realitate, situatia din sport este reflectata cel mai bine de numarul tot mai mic de practicanti si de rezultatele slabe la competitiile internationale. Dedesubtul putinelor medalii reprezinta o realitate sumbra.

Cu picioarele pe pamânt

Pierre Joseph de Hillerin, director al Institutului National de Cercetare pentru Sport, a adus auditoriul cu picioarele pe pamânt: „La diplome stam bine; dar stim cu totii ca la nivel de competenta reala situatia nu este la fel. Sistemul te ajuta sa iei nota de trecere la examene, sa iei un certificat, dar nu sa acumulezi cunostintele necesare pentru a razbate in viata, pornind din lumea sportului”. Pornind de la acest punct, Hillerin a abordat probleme cu adevarat de importante si de interes, amintite in treacat de antevorbitorii sai: formele de angajare a sportivilor (doar 9 la suta având contract individual de munca, 37 la suta fiind cu conventii civile, iar 49 la suta fara nicio forma), lipsa asigurarilor sociale si de sanatate. Mai trebuie spus ca sportivii nu stiu ce drepturi au si cum le pot cere; mai important, nu cunosc ce drepturi le lipsesc si nu sunt organizati pentru a-si putea impune revendicarile. „Este adevarat, un sportiv care cere risca represalii din partea clubului”, a recunoscut Hillerin, la observatia lui Ilie Gheorghe. „Cercul vicios trebuie insa rupt, insa nu o putem face decât cu contributia dvs.”. Georgel Cojocaru si-a prezentat propria situatie: „Dupa 20 de ani de sport si doua facultati terminate, nu aveam nimic. Am muncit un an ca paznic de noapte, apoi in invatamânt, in mediul rural. Ceea ce am reusit ulterior a fost urmare a formarii continue. Am invatat in continuare, pe partea de sport, fiind constient ca ingineria nu era o meserie de viitor, in anii ’90”. „Fotbalistii sunt sclavi de lux, la cheremul cluburilor si impresarilor”, a relevat si Hulubei.

Declinul actual nu este o fatalitate

Prin activism de tipul celui al AFAN, situatia sportului s-ar putea imbunatati. Lumea sportului ar putea deveni o forta, daca va fi unita si bine instruita. Daca in privinta conditiilor de antrenament nu stam foarte rau (dar nici la un nivel care sa ne permita revenirea in prim-planul mondial), perspectivele de viitor ale sportivilor sunt gri. Unii „pensionari” sunt absorbiti de sistem, devenind antrenori sau admininstratori de cluburi; altii isi deschid cluburi private, se angajeaza in Armata, Politie, firme de paza etc., ori isi incep propriile afaceri, daca au avut norocul si valoarea suficienta incât sa strânga bani. Dar multi sunt siliti sa abordeze alte domenii, pentru care nu au nicio pregatire, iar viata „civila” ii prinde fara asigurari sociale si de sanatate. „Avem si cazuri extreme, de fosti mari campioni care au ajuns in mizerie, pentru ca la terminarea sportului n-au fost in stare sa faca fata noului statut social ce le-a fost acordat cam pe nedrept. Unii au gasit rezolvarea in alcool”, a relevat Pierre de Hillerin. Aici trebuie cerut mai mult de la politicieni. Pe de alta parte, România nu-si permite sa intretina pe oricine vrea sa faca sport de performanta. In prezent, sunt 200.000 de sportivi legitimati, ale caror nevoi imediate nu pot fi sustinute cuviincios, iar de cerintele de perspectiva ale acestora nici nu se pune problema. Incercând sa-i rezolve pe toti, România ar fi in situatia Spaniei medievale, un imperiu care nu producea mai nimic din cauza ca avea mult prea multi preoti, calugari si nobili, care nu munceau. Macar Spania se baza pe jefuirea bogatiilor din Peru si pe birurile puse colonistilor din America Latina desi aceste resurse n-au fost suficiente. Revenind la România, desemnarea sportivilor care merita sa se bucure de drepturi specifice va fi o problema spinoasa, de lungi si dificile negocieri cu guvernele ce vor urma. Asta va reclama insa si schimbarea sistemului actual de organizare a sportului, care continua pe model sovietic, desi contextul economic si politic nu-l mai poate sustine. Anterior acestei reorganizari, trebuie reevaluat rolul sportivului in societate, pentru ca in prezent conteaza in sport doar rezultatul, nu si alti factori, legati de sanatatea natiunii, exemplul de virtuozitate si sacrificiu, patriotism, divertisment s.a.m.d. Sunt necesare, asadar, schimbari fundamentale de organizare a sportului si de atitudine a fiecaruia dintre noi. O revolutie. Initiata de AFAN. Tot fotbalul, „saracul”…

Peter KELMANN