• Astenia de primăvară
Trecerea de la perioada rece la cea caldă nu este foarte ușoară pentru organismele slăbite și ieșite dintr-un anotimp în care nu au acumulat prea multe vitamine și minerale. Chiar dacă, cu un sezon în urmă organismul a fost bine hrănit, pe timpul iernii aceste resurse se consumă și este nevoie de un nou ciclu de administrare a lor. Cei mai expuși la bolile cauzate de schimbările de anotim sînt copii și vîrstnicii. La ei, astenia primăvară poate crea reale probleme. Trecerea bruscă de la o temperatură rece la una caldă poate produce așa zisa astenie de primavară, ce poate fi prevenită printr-o alimentație echilibrată, dar și cu o medicație moderată. Doctorii recomandă pe lîngă fructele și legumele folosite în alimentație și administrarea unui unui drajeu pe zi de Supradin, timp de zece zile pentru adulți și, pentru copiii între un an și 14 ani, a cîte unei lingurițe pe zi de Vidailyn „M”. Tot primăvara, organismul are nevoie de tonifierea sistemului nervos și cele mai indicate în acest sens ar fi plimbările în aer liber. Pentru suplinirea lipsei de vitamina D, e de preferat pentru adulți expunerea la razele soarelui. Pentru copiii de pînă la doi ani, este recomandat administrarea de Vigantol zilnic, cîte trei picături, a calciului gluconic de 5 ml, iar pentru cei între doi și șapte ani, administrarea Vigantolului se va face zilnic în toate lunile cu litera „R” inclusa în nume (ianuarie, februarie, martie, aprilie, septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie).
• Epidemiile și virușii de primăvară
Tot datorită schimbării bruște de temperatură, mulți oameni sînt expuși unor valuri de epidemii și viruși care pot afecta serios organismul. Instalarea acestor viruși se face pe fondul lipsei vitaminelor necesare, dar și al unui regim de viață neechilibrat. De asemenea, stresul prelungit scade capacitatea de apărare, imunitatea acestuia. În acest sense este recomandat efectuarea vaccinului antigripal, care costă aproximativ 200.000 de lei, mult mai puțin decît ați da pe un tratament pentru gripă.
• Spasmofilia
Spasmofilia poate apărea nu numai primăvara, ci și iarna sau vara. Cauzele sînt însă aceleași: conținutul scăzut de calciu. Chiar dacă alimentația este bogată în vitamina C, unele persoane nu o asimilează și este nevoie de calciu intravenos sau alt tratament medicamentos. Crizele de spasmofilie, manifestate printr-o stare de rău, de leșin sau prin cîrcei ori incleștări ale unor părți ale corpului, pot apărea și din cauza oboselii sau a stresului. În general este o boală care se manifestă mai mult la femei.
• Dermatitele
Tot de la schimbarea vremii pot apărea și tulburări tegumentare, dermatoze, cauzate de lipsa de vitamină A și D din piele. Pentru dispariția lor se admnistrează vitamina A plus D2, trei drajeuri pe zi. Vitamina A acetat se aplică sub formă de cremă pe mîini. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns