~3 min lectură • 1 comentariu

AGA de la SIF Moldova se tine astazi, la al doilea termen

Redacția Ziarul de Bacău

Numarul mare al actionarilor, care face, in actualele conditii, imposibila intrunirea cvorumului necesar, a facut din nou imposibila tinerea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor Societatii de Investitii Financiare Moldova din Bacau, ieri, 14 noiembrie, la primul termen. In aceste conditii, astazi, 15 noiembrie, este convocata adunarea, la cel de al doilea termen. Indiferent de cvorum, aceasta se poate tine. AGA la SIF Moldova va fi, cu siguiranst, una dintre cele mai „fierbinti”, pentru ca ordinea de zi este una de o factura aparte. La primul punct este trecuta oportunitatea mentinerii lui Catalin Constantin Chelu in functia de membru al Consiliului de Administratie (CA), la cererea Comisiei Nationale al Valorilor Mobiliare (CNVM).

Catalin Chelu ar detine, concertat, la SIF Moldova (ca si la SIF Oltenia, dealtfel), peste 8,542% din capitalul social, impreuna cu toti actionarii de pe lista data publicitatii de conducerea SIF. Astfel, conducerea societatii de investitii din Bacau a decis suspendarea dreptului de vot pentru actiunile care depasesc 1% din capital si încalca, astfel, pragul legal de detinere. Masura pare luata pentru a se preintimpina complicatiile aparute in AGA de la SIF Oltenia, din vara trecuta.

Alegeri pentru un membru CA

Actionarii trebuie sa aleaga si un membru al Consiliului de Administratie, loc vacant de doi ani la SIF Moldova. Si in acest caz s-a incercat un fel de diversiune. Actionarilor (probabil celor mai importanti, nu si puzderiei de posesori de certificate de actiuni care mai ca nu stiu ca le mai au) le-a fost trimisa o scrisoare in care unul dintre cei trei candidati care vor astepta acum votul in AGA a fost declarat ca fiind in contradictie cu legea, prin manevrele pe care le-ar face pentru a fi ales. Conducerea SIF Moldova a facut publica aceasta manevra si a dat asigurari ca votul din AGA va fi corect si neinfluentat. In conditiile nealegerii administratorului se va imputernici Consiliul de Administratie sa numeasca un administrator provizoriu (pina la urmatoarea AGA), care sa fie candidatul care a intrunit cel mai mare numar de voturi si care va obtine avizul CNVM. In AGA din aprilie 2008, pe postul vacant a fost numit, provizoriu, Dorel Serbu. Acum, pentru acest post candideaza Iosefina Morosan, Dorel Serbu si Dumitru Tudor.

Cine sint candidatii

Iosefina Morosan locuieste in Bucuresti si este absolventa a facultatilor de Stiinte economice si de Drept si are un doctorat in economie. Este colaborator la editarea cursului „Piete de capital”, al Facultatii de contabilitate si finante a Universitatii Spiru Haret. Este decan la aceasta universitate si consilier al societatii Regal, din Galati, de unde este si omul de afaceri Catalin Chelu. A fost secretar general si secretar de stat in Ministerul Finantelor, cercetator stiintific in filialala iasi a Academiei Romane, iar din 2002 profesor universitar. Detine numai 25 de actiuni la SIF Moldva.
Al doilea candidat, Dorel Serbu, este economist la City Invest Galati (iar pe aproape de Catalin Chelu!), este licential in marketing si comert, dar a absolvit mai multe cursuri in domenii economice si pentru piata de capital, pe care a si lucrat o vreme.
Dumitru Tudor, al treilea candidat, este din Bucuresti, este inginer chimist si master in Stiinte economice, a condus mai ulte societati comerciale si expert tehnic judiciar. Administreaza actiunile a peste 30 de emitenti pe Bursa de Valori, in valoare de peste 100 de milioane de lei. Este autorul a mai multor lucrari de cercetare tehnologica si stiintifice, inventator, expert al Academiei Romane, fondatorul Cartelului Taxi al trasportatorilor si a aparut de trei ori in Top 300 al revistei capital. Detine aproape 1% din actiunile SIF Moldova.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. g
    galaoan
    15 noiembrie 2008, 04:51
    0

    Sunt actionar SIF Moldova , impreuna cu sotul meu si soacra mea. Numele meu este Galaoan Valentina. Nu am primit nici un anunt ca ar fi AGA la SIF si nici o solicitare pentru alegerea unui membru in CA. Totul se face pe ascuns. Se incalca legea pentru rezolvarea unor interese. Ar fi bine ca dv. ziaristii sa verificati pentru ca foarte multi actionari din marea masa a celor care au actiuni putine, nu au primit nici o informare.
    Multumesc

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.