Primele semne care arată că agenții economici nu prea au înțeles ce înseamnă lucrările auxiliare licitate de Direcția Silvică au apărut deja. Surse bine informate ne-au dezvăluit faptul că unul dintre cîștigători a anunțat că el va face de acum drumurile forestiere. Evident, i s-a mai spus o dată că nu așa stau lucrurile. „Noi am explicat clar și înainte și în timpul licitației de contractare a lucrărilor că este vorba de activități cu muncă necalificată – ne-a spus inginerul-șef al instituției, George Brăiescu. Noi avem propria noastră secție care se ocupă de drumurile forestiere, dotată cu utilaje specifice și cu tot ce trebuie. Nu asta am licitat noi, ci degajarea de roci, de pietriș și altele de acest fel. Ce au înțeles ei, este problema lor”.
Amintim că, în acest an, Direcția Silvică a externalizat prin licitație o serie de activități auxiliare. Încă de la început au existat semne de întrebare privind ceea ce au înțeles reprezentanții societăților comerciale care au venit la licitație. După adjudecare, faptul că societatea comercială care a obținut lucrările la ocoalele silvice Zeletin și Livezi a renunțat la contract (firma respectivă mai executase altfel de lucrări – n.r.) a arătat că agențiie conomici cîștigători nu prea au înțeles cum stau lucrurile. Acest episod confirmă încă o dată acest fapt. (G. PASCU)
Lasă un răspuns