„Biografiile nu sînt decît hainele și nasturii omului; biografia omului în sine nu poate fi scrisă” afirmă Mark Twain în autobiografia sa. În timp ce biografii înșiși recunosc dificultățile implicate la selectarea datelor capabile să definească o viață complexă, ei continuă să-și asume această sarcină, iar numărul lor crește continuu. „Aspectul cel mai important”, spunea criticul literar Joseph Epstein „este că marele subiect al scrierilor biografice este caracterul uman”. Biografia, la fel ca ficțiunea literară, este o artă a selectării. Deși biografia este dependentă de realitate, adevărul zugrăvit de ea este în ultimă analiză adevărul literaturii – un adevăr cuprins întrutotul nu în categoriile corectului și eronatului, ci în cele ale noțiunilor de convingător. În studiul intitulat „Aspecte ale biografiei moderne” (1928) Andre Maurois stabilea trei caracteristici principale. Prima era căutarea adevărului, sau altfel spus, o relatare exhaustivă și fără menajamente a vieții eroului. Cea de a doua era abandonarea de către biografi a principiilor psihologice clasice, în virtutea cărora oamenii erau clasificați conform unor tipuri psihologice strict definite și adoptarea unor vederi mai flexibile, capabile să reflecte noile postulate privind „complexitatea personalității”. Cea de a treia caracteristică era acel element de îndoială care apăruse în scrierea și citirea biografiilor: „Noi înșine trăim într-o epocă a îndoielii, fapt care explică dorința noastră de a afla, citind despre viețile oamenilor de seamă, că și ei nutreau îndoieli, deși acest lucru nu i-a împiedicat să reușească să realizeze ceva”. Acest gen al literaturii bine pătruns și în țara noastră mai ales după revoluția din decembrie 1989 abordează probleme de cea mai mare profunzime, cîteva dintre ele putînd fi formulate astfel: Cum se formează natura umană? Care sînt principalele surse de motivație în viața omului? Ce anume are cea mai mare semnificație în viața omului – și mai cu seamă în viața oamenilor distinși? Cu privire la probleme de acest fel, părerile convergente lipsesc pur și simplu. Totuși, fiecare dintre ele este o întrebare pe care nici un biograf nu poate spera să o evite. Dacă în trecut biografia literară era în primul rînd comemorativă, astăzi ea este în mare măsură explicativă. Astăzi, majoritatea autorilor de biografii literare scriu asemenea cărți nu atît pentru a omagia, cît pentru a-și explica eroii, deși efortul explicativ implică omagiul. Albert Einstein, care deși nu era scriitor, era în felul său un om de artă, spunea odată că: „Aspectul esențial al vieții unui om ca mine constă în ce și cum gîndește, nu în ceea ce face și suferă”. Fără îndoială că așa este, dar cine poate spune cu sinceritate că nu-l interesează totodată ceea ce fac și suferă oamenii de seamă? Dacă avem sau nu dreptul de a ști este o cu totul altă întrebare, iar răspunsul nu este atît de complicat. Avem dreptul să știm toate secretele mărunte ale unui scriitor decedat numai în măsura în care cunoașterea acestor secrete modifică substanțial, în sens pozitiv sau negativ, lectura operei sale. Dacă dezvăluirea secretelor de acest fel într-o biografie literară nu îndeplinește această funcție, atunci oricît de mare ar fi plăcerea noastră, rezultatul este o lectură făcută prin gaura cheii. Oricum, astăzi, la fel ca oricînd în trecut, o biografie reușită este aceea ce era pentru Edmund Gosse, care în cea de-a 11-a ediție a lucrării „The Encyclopedia Britanica”, o definea drept „un portret fidel al unui spirit ce parcurge aventurile vieții”. Cînd acest portret este cu adevărat fidel, iar spiritul este mare, biografia constituie o formă literară la fel de splendidă ca oricare alta, inventată pînă astăzi. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns