Sub imperativul dezvoltării turismului anilor ’70, Slănicul Moldovei parcurgea cea mai frumoasă și mai fructuoasă perioadă a istoriei sale, concretizată, în final, prin lansarea acestuia în circuitul turistic internațional (1974), căpătînd astfel un renume binemeritat. Și aceasta datorită nu doar factorilor naturali de cură, ci și preocupărilor oamenilor locurilor și ale factorilor de răspundere, care realmente s-au implicat în organizarea și practicarea unui turism agresiv, în accepția sa calitativă. Nu sînt simple șarade sau fabulații de gen comunist, sînt doar realitățile timpurilor respective, pe care le-am trăit cea mai mare parte dintre noi.
Chiar în aceste zile se împlinesc 32 de ani de cînd în presa vremii apărea un amplu articol intitulat „Cine și cum șlefuiește Perla Moldovei?” în care erau dezbătute probleme serioase, atît prezente, cît și de perspectivă, privind revitalizarea turismului balnear, dar și avantajele pentru cei 5.253 de locuitori ai orașului-stațiune, pentru cei 30.000 de oameni ai muncii veniți la tratament și 20.000 de turiști. Acestea sînt cifrele anului 1970, cînd nici complexul „Venus” și nici hotelul „Perla” nu erau încă definitivate din punct de vedere al construcției și serviciilor. Pentru pacienți, zilele de tratament ofereau posibilitatea de a-și verifica o informație asimilată încă din prima zi a sosirii în stațiune: aceasta dispunea de un complex cultural, mai bine zis de o rețea care dacă ar fi fost topografiată și-ar fi avut începutul la casa de cultură „Nicolae Labiș”, apoi la clădirea teatrului-cinema al cărui interior concura, la scara cuvenită, cu ambianța aurie a unui lăcaș de cultură bucureștean sau ieșean. Periplul continua coborînd treptele către parcul stațiunii, unde seara toți cei veniți în stațiune făceau un popas plăcut la terasa-foișor unde, încă de la asfințit, două fanfare militare reunite – din Bacău și Tecuci – , la care se adăugau alte momente de muzică și divertisment, te îmbiau să participi și te bine-dispuneau pînă seara tîrziu. Ar fi multe altele de spus și de scris pe tema a ceea ce a fost cîndva. A fost un vis sinonim cu realitatea pînă aproape de anii ’90. După care a urmat declinul rapid, cu excepția a unul-două obiective turistice pe care nu le vom numi pentru a nu se considera că vrem să le facem reclamă.
Deși am tras, și cu alte ocazii, semnale de alarmă asupra situației în care se află stațiunea, acestea nu au avut nici un ecou asupra celor care aveau, în primul rînd, obligația morală față de cei care i-au investit să întreprindă acțiuni pentru relansarea și diversificarea turismuilui balnear din stațiune. Interesele personale, ca și cele de partid, au predominat și au condus la un regres accentuat în ultimii 13 ani, perioadă în care o asemenea stațiune, cu un asemenea potențial turistic de tratament și de divertisment trebuia și putea să fie în topul celor mai cunoscute și atractive stațiuni balneare din Europa. Pensiuni și vile părăsite, cu geamurile sparte, un cazinou care nu a fost repus în circulația turistică nici acum, terase închise, izvoare degradate și devenite nefuncționale, un drum nepracticabil, lipsa totală a oricărei formule de agrement pentru tineret sînt doar cîteva din aspectele reale, dureroase și care denotă o crasă delăsare, o nocivă indiferență de pe urma cărora suferim cu toții.
Față de autoritățile orașului-stațiune Tîrgu Ocna, care au prezentat proiecte și programe concrete, pentru Slănic Moldova Dan Matei Agaton, ministrul turismului, prezent zilele trecute pentru doar cîteva ore, așteaptă proiecte și programe care să ducă la o cu totul altă imagine a acestei stațiuni. La o autentică revigorare. De-abia după 13 ani se ajunge, probabil, la un acord mult-așteptat de toată lumea și care, sperăm, să însemne începutul unei noi perioade, de prosperitate, în istoria Slănicului. Rămîne de văzut dacă toate acestea se vor dovedi a fi doar dulci iluzii. Așa cum s-a întîmplat de la revoluție încoace. (Romulus Dan Busnea)
Lasă un răspuns