Presa ultimelor zile ne aduce la cunoștință că dl. Adrian Năstase, primul ministru PSD-ist al României, a deplîns faptul că se politizează corupția. Desigur că de această politizare se face vinovată presa, sau, pentru a scoate presa de sub acuzație, opoziția. Dacă ar fi vorba de presă, în afara opoziției, nu l-ar deraja, sper, pe onorabilul domn prim-ministru. Iar dacă opoziția este cea care se sesizează, atunci chestiunea devine jenantă pentru guvern. Adică guvernul nu ține seamă de poziția presei? Dacă nu-i conjugată cu poziția opoziției, sigur nu! Cu alte cuvinte, cîinii latră – caravana trece.
Dl. Năstase deplînge faptul că toată lumea acuză pe toată lumea. Uite că nu-i chiar așa! Pe noi, ăștia, care semnăm pe ici-pe colo nu ne poate acuza nimeni, deși noi… slavă Domnului, avem exemple din belșug. Se mai încruntă dl. Năstase odată și spune că în fiecare ședință de guvern va analiza cazurile de corupție. Oricît de bine i-ar sta d-lui Năstase cînd se încruntă, sîntem nevoiți să-i amintim că de cînd s-a suit pe tron (tronul Guvernului, se înțelege) s-a cam tot încruntat și n-a ieșit nimic. Ba, a ieșit ceva. Un supraorgan -Parchetul Național Anticorupție. O glumă amară, de constatare a realității în fața căreia românul rămîne cu totul neputincios. Cînd Partidul nu voia să rezolve descoperirea unor fapte, imediat înființa o comisie. Membrii acesteia erau numiți dintre activiștii de gradul II și III, în frunte era pus un altul de gradul I, se întocmeau cu grabă planuri de măsuri, scrise neapărat pe foi de format A4, obligatoriu pe ambele părți și de-a curmezișul. Se agitau oamenii o zi-două… Din a treia zi începea să se depună praful peste Comisie și planul de măsuri și lumea uita, pentru că de regulă ieșea altceva la suprafață, mult mai important și mult mai urgent, se relua jocul de-a comisia și toate se isprăveau în coadă de pește, de nu mai pricepea nimeni nimic și se alegea praful de speranțele de legalitate.
Azi, calul de bătaie este corupția. Corupția sub toate formele și la toate palierele societății. Vreau să precizez că n-a început cu guvernarea actuală. S-a născut chiar în toiul „învălmășelii” din ’89, chiar din primele ore ale guvernării Roman. După sinistra zi de 25 decembrie a anului binecuvîntat de Dumnezeu 1989, s-au luat cîteva hotărîri la ale căror consecințe puțini s-au gîndit atunci. Mă voi referi la trei exemple: suspendarea pedepsei cu moartea, abrogarea Legii Patrimoniului Național, Declarația primului-ministru de atunci, Petre Roman, că întreaga industrie românească nu-i altceva decît un morman de fiare vechi. De ce m-am oprit la aceste exemple? Simplu – toate aceste hotărîri stau la baza fenomenului, pe care, de bună-credință, guvernul Năstase încearcă să-l stăvilească. Atunci, cu voie sau fără voie, cu știință sau fără, mai curînd cred că totul s-a făcut după un program gîndit diabolic din timp, s-au legiferat de fapt jaful, tîlhăria, crima, prăduirea tuturor valorilor materiale și morale. Coincidența a făcut ca odată cu abrogarea Legii Patrimoniului să se deschidă granițele. Timp de peste șase luni s-a ieșit din țară fără vreo opreliște. De la bunurile vechi, valoroase, păzite cu strășnicie de ebeniști, pînă la bunuri și opere de tezaur s-au scurs în folosul cîtorva inițiați sub ocrotirea primului ministru. Un amic, regretat artist plastic, devenit după ’89 dregător în cultură, apăra abrogarea Legii Patrimoniului, argumentînd că aceasta împiedica artiștii plastici ai țării să iasă cu lucrările la expoziții internaționale. Că lucrurile nu stăteau așa, o dovedea însăși biografia artistică a domniei sale. Sub Legea Patrimoniului abrogrată omul participase la multe expoziții internaționale personale sau de grup. E doar un exemplu. Să ne întoarcem la corupție. O bună parte a presei a pus în lumină fenomenul, l-a combătut, l-a arătat și cu exemple în toată goliciunea lui. Guvernele, și cele de pînă în 1996 și cel CDR-PD-UDMR de pînă în 2000 au făcut vagi tentative de combatere a fenomenului. Din 2000 s-a trecut la măsuri ceva mai concrete (erau deja de notorietate publică cazurile Zahei, Mureșan, ȚigaretaI II, Free Shop-urile Otopeni, băncile…). Cînd ministrul de Interne a dat semnalul cercetării provenienței vilelor și domeniilor ofițerilor din subordine întreaga țară (partea naivă) a aplaudat sperînd. Ași, minunea a ținut o zi și o noapte! A doua zi de la pornirea acțiunii s-a constatat că foștii milițieni au avut soacre și rude apropiate foarte bogate și mai ales generoase. Țara a rîs în hohote pentru că era într-adevăr de rîsul lumii. Din lefuri de bugetari și din zestrea nevestelor s-au făcut adevărate palate. Pe cine s-a găsit Guvernul să-i învețe să fure cu acte în regulă!? Și noi am fost bugetari, colegii din presă (cu mici excepții) la fel și după o viață de muncă, dacă ne-ar analiza cineva s-ar constata că am fost și sîntem nu debitori, ci că am fost și sîntem creditorii guvernelor…
S-a înființat P.N.A. Un organ peste organ, sau alături de organ din cadrul organului tutelar, Ministerul Justiției. Nu erau atîtea organe abilitate, atîtea pîrghii în mîna Guvernului și a Ministerului Justiției? Nu s-a găsit nici un sfătuitor, un consilier să-i spună d-lui prim- ministru că misiunea cu care urma să fie însărcinat noul organ era și pînă acum în competența instituțiilor democratice care într-un stat democrat veghează la cinstea societății. Oare d-na ministru al Justiției nu avea datoria de a stopa această nouă încărcare birocratică a domeniului său, arătînd că structurile judecătorești au avut și au sarcini în domeniul combaterii corupției? Numai că n-au făcut-o. Noi structuri, noi poveri bugetare. Noi orizonturi de așteptare în speranța unei țări defrișată de pungași.
Nu aceasta e soluția. Soluția ar fi fost ca Guvernul să pună piciorul în prag și să ceară hotărît structurilor din Justiție să-și facă cinstit datoria, pentru că și așa Justiția are cele mai grase venituri dintre bugetari. Vom fi combătuți cu ultimul exemplu. P.N.A. a organizat un flagrant și l-a prins pe un consilier al guvernului primind 20.000$ de la un bancher. Naivi, ne întrebăm din nou, dacă bancherul n-ar fi fost un delator, P.N.A. ar fi avut în mînă acest caz? Fără-ndoială, nu. Pe de altă parte, scoțînd afară din P.S.D. un peștișor nu se curăță viața politică de profitori și nu va înceta corupția de a mai fi cu adevărat o față a politicii în România. (Valeriu Traian)
Lasă un răspuns