Producătorii agricoli din județul nostru încearcă să obțină statutul de zone calamitate pentru anumite locații din județ, acolo unde recolta de cereale păioase a fost puternic afectată. „Astăzi, ne vom întîlni mai mulți dintre cei care am avut sau avem suprafețe mari de grîu, orz sau orzoaică – ne-a declarat directorul societății AICBAC, Eugen Popa. Vom discuta și, probabil, vom elabora o notă către Ministerul Agriculturi, pentru ca măcar anumite zone din județ să fie declarate calamitate”. Oficialii Direcției Agricole Bacău știu despre acest demers. „Dacă se va întocmi un astfel de act, noi îl vom aviza , pentru că marii agricultori au dreptate – ne-a spus directorul general al instituției, Ioan Melinte. Și prefectului județului, Cătălin Mardare, ne-a promis tot sprijinul său”.
În acest moment, județul Bacău nu poate fi declarat calamitat integral, așa cum s-a întîmplat cu județul Iași. Deși se înregistrează un deficit serios de apă în sol, nu este încă secetă, mai ales că în ultima vreme a plouat în mai multe zone. Dar, în cazul păioaselor, au existat două probleme majore. Una a fost în noiembrie anul trecut, cînd înghețul a prins pămîntul descoperit, fără zăpadă. Fenomenul a distrus parțial culturile de grîu, orz sau orzoaică. Ca și cum n-ar fi fost de-ajuns, în primăvară a intervenit așa-numitul stres termic, creșterea temperaturilor într-un timp foarte scurt. Astfel, producțiile estimate la cerealele păioase sînt mici și există suprafețe întinse unde culturile sînt calamitate în proporție de peste 50%. De aceea, producătorii afectații vor să obțină statutul de zone calamitate pentru aceste zone, ceea ce le-ar permite să primească de la bugetul statului despăgubiri. Sumele de care putea beneficia nu vor acoperi nici măcar cheltuielile de înființare a culturilor, dar ar mai reduce din pierderi. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns