Băcăuanii care doresc să muncească pe meleaguri spaniole pot merge la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Bacău. Această instituție va elibera adeverința care atestă că solicitantul de contract de muncă în străinătate a fost preselectat pentru a participa la selecția din perioada 13 – 15 mai de la București. „Contractele în Spania sînt pentru persoanele care au calificare de bucătari, ajutori bucătari, ospătari și recepționeri. Ele se încheie pentu o perioadă de nouă luni, iar salariul brut este de 780 de euro lunar”, ne-a declarat Cornelia Barbu, director managementul pieței muncii la AJOFM Bacău. Candidații băcăuani trebuie să aibă vîrsta între 20 și 47 de ani, experiență profesională și cunoștințe de limbă spaniolă. La Agenție, băcăuanii vor mai fi informați cum trebuie să își întocmească dosarul și vor completa un CV tip. Actele necesare dosarului sînt următoarele: copie buletin de identitate, copie pașaport, copie legalizată după cartea de muncă, toate paginile scrise, copie legalizată după diploma de studii și calificare, cazier judiciar, adeverință de la medicul de familie, trei poze tip pașaport. „Această măsură de a ne implica și pe noi în selecția de muncitori vine în sprijinul băcăuanilor care nu mai sînt nevoiți să bată drumurile pînă la București”, a mai precizat Cornelia Barbu. Pînă în prezent AJOFM Bacău a trimis la selecția finală de la București și doi măcelari care vor participa la selecția cu angajatorii spanioli din zilele de 12 – 14 mai. (C.T.)
AJOFM organizează preselecție pentru muncă în Spania
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.